Când spui „femeia”, ai spus „mama”, și-ai spus „soția”, „fiica”, „sora”,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în Rai femeia, pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele,
și ce-ar fi lumea fără-acestea, și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o,
iar fața mamei și-a soției adie-o și sărut-o,
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării,
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și-ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea, frumos, și ea, spre mântuire
căci când ea plânge, toate, toate-s chinuite și-ntristate,
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate!
...Fii binecuvântată, dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie,
cu lacrimi sărutam obrajii și ochii voștri-n sărbătoare,
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.
(Traian Dorz)
