Actualitate

Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic?

404

Ţine minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ şi în pământ va merge iarăşi. Ai fost adus întru fiinţă din nefiinţă şi neştiut îţi este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuţi te-ai adus la fiinţă şi nu știi unde te vei strămuta după fiinţarea vremelnică de aici.

Aşadar, fii smerit şi mereu grăieşte dimpreună cu Proorocul: „Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine” (Psalm 130,1). Sau, după cum spune acelaşi Prooroc: „Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului” (Psalm 27,1).

Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalţi pe tine însuţi, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poţi săvârşi? Fii, aşadar, smerit, după cum ai şi fost zidit smerit de către Dumnezeu. Dumnezeu te-a zidit smerit, iar tu te înalţi! Dumnezeu nu ţi-a îngăduit ţie să faci ceva plăcut fără de El, iar tu toate ţi le socoteşti ţie – te înalţi pe tine însuţi! „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7).

Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 74


Articole Asemănătoare
173

E mai bun un păcătos smerit decât un drept mândru

Mi-a scris cineva într-o scrisoare că mai buni creștini sunt catolicii; ortodocși-s mai iuți, mai nătângi. Și i-am scris așa: Toate sectele care sunt pe fața pământului nu sunt luptate așa de duhuri, ca creștinii. Creștinii au o credință sănătoasă, unii însă poartă nume de creștin, dar viața-i de păgân. Și de asta-s ei prea […]

Articole postate de același autor
729

Răceala dintre soţi este consecinţa păcatelor

De multe ori relaţia dintre doi tineri căsătoriţi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză? Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice, dar un […]