Actualitate

Duminica a II-a după Rusalii, la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

2533

Duminică, 18 iunie 2017, a II-a după Rusalii şi prima din postul Sfinţilor Apostoli, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul catedralei, Protoiereul Ștefan RÎMBU, a ținut un cuvînt de învățătură pe marginea pericopei evanghelice de astăzi.

După rugăciunea Tatăl nostru… toți cei care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu sfintele taine de către Chiriarh printre care și toți ipodiaconii Preasfinției sale.

La final Preasfinţitul Episcop PETRU, a adăugat la cuvîntul de la predică următoarele: ,,Iubiţi credincioşi, Dacă toţi avem o chemare şi o misiune de la Dumnezeu pe pămînt, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi şi dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulţi credincioşi sînteţi căsătoriţi şi aveţi familie şi copii. Vă împliniţi cum se cuvine datoria de creştini ortodocşi şi cea de părinţi? Veniţi regulat în sărbători la biserică? Vă rugaţi acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediţi regulat în sfintele posturi? Iertaţi pe cei ce v-au supărat? Aveţi smerenie, credinţă tare în Dumnezeu şi răbdare în necazurile vieţii? Vă împliniţi datoria de soţi, născînd copii, aşa cum aţi făgăduit-o la cununie, nu îi ucideţi? Vă creşteţi copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsaţi de capul lor?

Iată cîte întrebări se pun celor căsătoriţi, de la care Dumnezeu aşteaptă tot atîtea răspunsuri. La fel şi cei necăsătoriţi, văduvele şi bătrînii sînt întrebaţi de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă duc viaţă curată, dacă se roagă şi citesc cărţi sfinte, dacă se spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele Domnului.

Astăzi, mai mult ca oricînd, ne cheamă Hristos la pocăinţă, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mîntuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viaţă creştinească mai înaltă, mai curată, cît mai sfîntă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii creştineşti, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creaţi.

Să rugăm pe Mîntuitorul să ne lumineze şi să ne ajute a ne împlini cu sfinţenie marea noastră chemare de creştini şi fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.”

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
141

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM) la 5 ani de la înființare

Ziua de 6 iunie în tabără a început cu mare veselie, iar după explicarea priorităților pentru ziua de azi, participanții au fost împărțiți în 3 grupe de activități. Cei mai mici s-au jucat, voluntarii au pregătit totul pentru rug, iar echipa administrativă materialele pentru ziua dată. Primii care ne-au vizitat au fost prietenii din echipa […]

Articole postate de același autor
26

Să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri

Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac. (Luca 23, 34) Cu aceste cuvinte se ruga Hristos pe cruce pentru vrăj­maşii Săi. O rugăciune care ar trebui să ne stea fiecăruia drept exemplu. Se cuvine să arătăm compătimire faţă de toţi şi faţă de fiecare, să ne bucurăm cu cei ce se bucură, să plângem cu […]