Naşterea de prunci nu este scopul căsătoriei. Scopul căsătoriei este iubirea prin care cei doi devin un singur trup, devin una. Scopul căsătoriei este împlinirea Poruncii lui Dumnezeu. Este şcoala în care omul învaţă de la Dumnezeu să devină persoană. Copiii sunt rodul iubirii – căsătorie, sunt rodul iubirii dintre soţi şi Dumnezeu, sunt rodul creativităţii divino-umane!
Găsim în învăţătura noastră de credinţă şi afirmaţia că scopul căsătoriei e acela al unirii dintre bărbat şi femeie, aşa cum e binecuvântată acum de Dumnezeu, naşterea de prunci. Numai că la om “naşterea” nu se referă numai, sau în special la naşterea din pântecul matern, ci la naşterea întru Împărăţia lui Dumnezeu!
Dacă omul nu ar fi căzut, căsătoria ar fi fost altfel. Altfel, dar tot ca o şcoală a acestei deveniri întru unime, tot ca să înveţe omul să unească cei doi poli – masculinul şi femininul – care au fost despărţite de Dumnezeu prin creaţie ca să unească prin lucrarea creatoare a omului: îţi va lăsa omul părinţii, îţi va părăsi iubirea firească, neliberă, a sângelui, ca să se unească liber, într-o iubire liberă cu femeia sa.
Extras din Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, vol. II, Editura Doxologia, 2009, p. 49-50
