Cele ce urmează sunt o relatare directă despre cât erau de neclintiţi credincioşii în credinţa lor în faţa autorităţilor ateiste care îi ameninţau cu moartea. Iată cuvintele martorilor oculari:
„În anii ’30 am călătorit prin toată Siberia cu ocazia unei expediţii ştiinţifice. Drumul pe care ne aflam trecea prin mijlocul unui ţinut cu desăvârşire pustiu; nu era nici un locuitor, numai deţinuţi. In lagărele dimprejur stăpânea o tiranie nemaiîntâlnită. Fără nici un motiv, oamenii erau bătuţi, maltrataţi sau împuşcaţi. Era pe vremea comunismului, când Rusia era un stat ateist.
Condiţiile de viaţă din lagăre erau îngrozitoare: stăteau şaizeci până la optzeci de oameni într-o baracă, aşezaţi pe câte două rânduri de paturi de scândură. Dacă unul dintre deţinuţi nu-şi împlinea îndatoririle, paznicii lagărului aveau dreptul să facă orice doreau cu el. Unii mureau de foame şi de frig.
Era o noapte liniştită şi senină. Câtă vreme voi trăi nu voi uita niciodată acea vale ! Mi-o voi aminti totdeauna ! Somnul dulce de dimineaţă ne-a fost întrerupt de un fel de freamăt de gemete umane. Toţi am sărit imediat în picioare. Am văzut o mulţime de oameni care se deplasa în direcţia noastră; datorită poziţiei noastre joase, era dificil de observat ce se întâmplă.
Erau şaizeci de deţinuţi şi, pe măsură ce se apropiau, vedeam destul de bine că erau istoviţi de foame şi de multă muncă. Fiecare avea o funie pe după umeri cu care trăgea o sanie – o sanie în luna iulie! Iar pe sanie era un butoi cu excremente umane.
Am auzit cu exactitate cuvintele pronunţate de paznici: «Aşezaţi-vă şi nu vă mişcaţi». Deja le fusese pregătit un şanţ. Cei şaizeci de martiri erau preoţi. în liniştea dimineţii de iulie, glasurile joase ale multora dintre preoţi se auzeau foarte clar. Unul dintre executori le spunea pe rând preoţilor care stăteau lângă şanţ: «E ultima ta suflare. Spune-ne, există Dumnezeu sau nu?» Răspunsul martirilor era ferm şi convingător: «Da, Dumnezeu există!»
Prima împuşcătură s-a auzit răsunând… Stând în corturi, inimile noastre băteau cu putere… Apoi a răsunat o a doua împuşcătură, a treia şi altele. Preoţii erau aruncaţi unul câte unul în şanţ, iar călăii lor stăteau în dreptul şanţului, continuând să întrebe pe fiecare preot în parte:
– Există Dumnezeu?
Răspunsul era acelaşi:
– Da, Dumnezeu există!”
Extras din Tinerii vremurilor de pe urma. Ultima si adevarata razvratire.
Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Editura Sophia, 2008, p. 145-147
