Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-i cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.
Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie și de boală și nu smerește, se chinuie fără folos. Dar cine se smerește, acela va fi mulțumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăția și și bucuria lui, și toți oamenii vor fi uimiți de frumusețea sufletului său.
Tu zici: „Viața mea e tare amară”. Dar eu îți voi spune sau mai degrabă Domnul Însuși îți spune: “Smerește-te și vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: “De ce mă chinuiam și întristam atât altădată?” ”.
Acum însă te bucuri pentru că te-ai smerit și harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai ședea singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi, pentru că ai suflet pacea despre care a zis Domnul: “Pacea mea v-o dau vouă”[In 14, 27]. Așa fiecărui suflet smerit Domnul îi dă pace.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Deisis, Sibiu, 2001, pag.88
