În ziua prăznuirii Sfântului Duh, PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sf. Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană din Chișinău

2490

Mântuiește-ne pe noi, Mângâietorule Bune!

În ziua de luni, a doua zi după Duminica Cincizecimii (a Pogorârii Sfântului Duh), ziua Sfântului Duh, în care Biserica Ortodoxă Îl prăznuiește pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot Puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfânta Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din or. Chișinău.

Dimpreună cu Chiriarhul Orheiului s-au rugat și soborul preoțesc și diaconesc al Catedralei, dar și numeroșii credincioși, care și-au plecat înaintea Domnului în această sfântă zi inimile și genunchii, rugându-se să se pogoare peste ei Darul Sfântului și de Viață Făcătorului Duh.

Duhul Sfânt este Cel care îl revelează pe Fiul lui Dumnezeu Care-și asumă umanitatea. Duhul Sfânt îl revelează pe Cuvântul lui Dumnezeu încă înaintea întrupării, din veșnicie. Fiul și Duhul, Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu realizează împreună Revelația și lucrarea lui Dumnezeu în creație. Realitatea fundamentală care explică rolul Sfântului Duh în Revelație și în Biserică este locul Său în Sfânta Treime.

Potrivit învățăturii ortodoxe, Sfântul Duh purcede din Tatăl și strălucește din Fiul. Această învățătură și-a găsit formularea cea mai limpede la patriarhul Constantinopolului, Grigorie Cipriotul (1283-1289). Potrivit acestei învățături Sfântul Duh strălucind din Fiul, îl luminează pe Acesta nu numai în fața Tatălui, dar și în fața noastră. Astfel, cu iradierea Lui care îl luminează pe Fiul, Duhul pătrunde în conștiința noastră și întărește în ea capacitatea de a-L cunoaște pe Fiul, și prin El pe Tatăl.

Dar după Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Duh, care purcede de la Tatăl spre Fiul și strălucește din Fiul spre Tatăl, nu îl luminează numai pe Fiul în fața Tatălui, ci reprezintă și bucuria Tatălui pentru Fiul și bucuria Fiului pentru Tatăl. În această bucurie constă strălucirea Lui.

Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
279

Sfântul Ioan Teologul cinstit în rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În dimineața zilei de 9 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din mun. Chișinău, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. La această slujbă au participat clerul Sfântului locaș și enoriașii veniți să-l cinstească […]

Articole postate de același autor
851

Orice fel de schimbări spre mai bine încep de la însuşi omul

Este fără sens a aştepta ca alţi oameni, ca societatea în întregime să se schimbe, dacă noi înşine nu dorim să ne schimbăm. Orice fel de schimbări spre mai bine încep de la însuşi omul. Acum voi repeta cuvintele mele, care nu au plăcut cuiva: dacă noi săvârşim un neadevăr în viaţa noastră personală, familială, […]