Clopotele mănăstirii Japca au anunțat astăzi, Marele Praznic al „Înălțării Domnului”

1916

Astăzi, 12/25 mai 2017 – prăznuim cu toții înalta şi marea sărbătoare a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment care covârşeşte mintea omenească. Căci, Înălțarea Lui este bunul nemărginit pentru noi toți. Că dacă nu ar fi aşa, zice Sfântul Nicolae Velimirovici, El nu S-ar fi înălțat.

Mănăstirea Japca, una din cele mai vechi așezăminte monahale din spațiul dintre Prut și Nistru, şi-a deschis larg porţile în această zi de sărbătoare pentru nenumăraţi icreştini veniţi să participe la prăznuirea hramului aşezământului monahal, Praznicul împărătesc „Înălțarea Domnului”, moment de sărbătoare şi bucurie revărsată din darul ocrotitorului sfântului așezământ, avându-l ocrotitor pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

Sărbătoarea a fost marcată într-un mod solemn. Astfel, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a fost prezent în mijlocul obștei de maici și a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală.

Episcopul Vicar a fost întâmpinat cu multă căldură de maica stareță Monahia Parascheva (Gușan) și de obștea monahală.

Această frumoasă zi de sărbătoare a adunat la mănăstirea Japca numeroși credincioși care au vrut să fie aproape de Dumnezeu, rugându-se alături de Episcopul de Orhei, cler și obștea monahală. Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit soborul de preoți veniți la hramul mănăstirii din alte așezăminte monahale din țara noastră, precum și duhovnicii mănăstirii Japca.

În cuvântul de învățătură adresat după citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul vicar a arătat semnificația sărbătorii Înălțarea Domnului: „Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a bucuriei, întrucât Înălțarea Domnului prezintă ultimul stadiu al planului lui Dumnezeu privitor la lumea întreagă: unirea deplină cu El Însuși după plecarea fiecăruia dintre noi din lumea aceasta. Conform părintelui Gheorghe Florovsky, în Înălțare se găsește scopul și deplinătatea Învierii lui Hristos – și împreună cu Hristos se înalță și firea umană… Îl rugăm pe Domnul cel Înviat și Înălțat să nu ne lase pe noi sărmani, ci așa precum a trimis pe Duhul Său Cel Preasfânt și Sfințitor peste Apostolii Săi, pe care I-a binecuvântat și I-a întărit în slujba și misiunea lor apostolică, să ne trimită și nouă pe Duhul Său Cel Sfânt, Care să ne întărească și să ne dăruiască în toate puteri, ca să trăim și noi, fiii Săi cei de astăzi, viața noastră doar pentru El, Preadulcele și Scumpul nostru Mântuitor”.

Serviciul divin praznical s-a încheiat cu un Te-Deum de mulțumire și de cerere și cu tradiționala procesiune de înconjur a Bisericii centrale a mănăstirii.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Siluan a mulţumit maicii starețe pentru munca și stăruința pe care o depune în conducerea și buna orânduire a acestui emblematic așezământ monahal, dar și tuturor celor care au înfrumuseţat cu prezenţa lor şi în acest an sărbătoarea hramului, transmițând totodată și binecuvântarea părintească și arhierească a ÎPS Mitropolit Vladimir.

La rândul ei, maica stareță – Monahia Parascheva (Gușan), a mulţumit Preasfințitului Siluan pentru cuvântul de învăţătură, dar și pentru dragostea de a fi împreună la acest moment deosebit din această zi, în care mănăstirea Japca, și-a deschis porțile pentru a-i primi pe toți credincioșii ce doresc să facă un popas duhovnicesc și să se revigoreze duhovnicește.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească pregătită de obștea mănăstirii pentru toţi oaspeții prezenți la sărbătoare.

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”.

Sursa: www.manastiri.md


Articole Asemănătoare
2233

Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae” în haine de sărbătoare

  Dis-de-dimineață se aud bătând clopote în ritm de sărbătoare. Zeci de credincioși s-au adunat astăzi la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”din centrul Chişinăului. O părticică din sfintele moaşte ale sfântulu au fost aduse şi expuse spre închinarea creştinilor. Tot astăzi la biserică au fost mângâiaţi mai mulţi nevoiaşi. Unii din ei trăiesc doar cu ziua […]

Articole postate de același autor
5815

Părintele Constantin Necula, despre coronavirus: „Pentru a reduce oarecum virusarea, cred, personal, că ar trebui să închidem unele canale de informaţie. Inclusiv Facebook-ul”

Preotul Constantin Necula le recomandă enoriaşilor să se informeze corect, din surse sigure, despre coronavirus, o boală care, susţine el, „ne-a dovedit cât de fragili suntem”. „Coronavirusul ne-a dovedit, a câta oară, cât de fragili suntem. Cât de răniţi suntem în curajul nostru. Am auzit în ultimii ani tot mai mult că nu mai semănăm […]