Actualitate

Slujire arhierească de hramul bisericii „Sf. Chiril şi Metodie” din or. Dnestrovsc, Transnistria

2002

Joi, 24 mai, în ziua Odovaniei Învierii Domnului și a pomenirii Sfinților întocmai cu Apostolii Chiril şi Metodie, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Chiril şi Metodie” din or. Dnestrovsc, mun. Tiraspol, Transnistria.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au rugat ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Ioan Calmîc, secretarul Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari, Arhim. Paisie (Cecan), starețul Mănăstirii Noul-Neamț (Chițcani), Arhim. Vasile (Carpov), Protopop de Tiraspol, Prot. mitr. Gheorghe Lisovschi, Protopop de Dubăsari, Prot. mitr. Andrei Danilescu, Protopop de Slobozia, Prot. Eugen Camenșic, parohul bisericii și un impunător sobor de preoți și diaconi.

La Vohodul mic, Prot. Eugen Camenșic, parohul sfântului lăcaș, a fost decorat de către Mitropolit cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.

După Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru”, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, cu un cuvânt de învățătură s-a adresat credincioșilor, Prot. Gheorghe Lisnic.

A urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, iar mai târziu a fost oficiat un Tedeum înaintea icoanei Sfinților Chiril şi Metodie, pentru sănătatea trupească și sufletească a ctitorilor și enoriașilor.

Mai târziu, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii din Dnestrovsc cu ocazia sărbătorii, exprimându-şi speranţa că și de acum înainte, biserica din această localitate va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale.

La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din Dnestrovsc, în această emblematică zi, dar și pentru îndemnurile și susţinerea din partea Arhipăstorului.

La final credincioșii au primit drept binecuvântare din partea Mitropolitului, cărțulii de rugăciune și iconiţe cu chipul și troparul Sf. Ierarh Nicolae.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
3628

Sărbătoare dublă în satul Cojușna

La data de 6 mai creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Satul Cojușna din raionul Strășeni marchează în această zi atât hramul satului, cât și hramul Bisericii. Pentru oamenii din Cojuşna, biserica este nu doar un loc de rugăciune, ci şi un simbol al localităţii. Biserica din Cojuşna a […]

Articole postate de același autor
91

Ce putem face când nu mai avem putere nici să ne facem rugăciunile?

Ce putem face când nu mai avem putere nici să ne facem rugăciunile? Cum să ieșim din această stare? Nu te poți ruga? Poți să te rogi! Întâi ne spovedim: Doamne, ridică de la mine asta, că nu pot, și plângi. Dacă tu încă nu plângi, încă n-ai înțeles nimic. Noi stăm în deznădejdea asta, dar […]