În Duminica a treia după Paşti, Sfânta Biserică Ortodoxă le cinstește pe Sfintele Mironosițe, motiv pentru care această duminică este numită “Duminica Mironosițelor”.
Ieri am vorbit deja despre felul în care Mironosițele au fost, în esență, primele vestitoare ale Învierii Domnului și, într-un anumit sens, așa cum a spus un sfânt ierarh rus, Apostoli către înșiși Apostolii.
Iată ceva caracteristic: citind Evanghelia, atenția noastră nu poate decât să fie atrasă către următoarea împrejurare. Când înșiși Apostolii îl văd pe Învățătorul înviat, ei nu sunt imediat cuprinși de credință deplină; și atunci când alții le spun că Învățătorul a înviat, ei nu pot crede aceasta așa cum ar trebui. Sfântul Evanghelist Marcu chiar menționează aceasta la un moment dat, când Domnul a apărut în fața lor, El a început să-i critice – adică, să-i mustre direct pentru necredința lor și pentru împietrirea inimii lor, pentru că au auzit de Învierea Lui, dar nu au fost capabili să-i creadă pe cei care le-au vorbit despre Înviere.
Dar dacă Apostolii nu au putut să creadă în minunea Învierii, Mironosițele imediat L-au recunoscut pe Cel Care a apărut în fața lor. Ele au fost emoționate și au alergat cu entuziasm, dar, în același timp, cu frică, de la Mormântul Domnului; inițial, le-a fost frică să spună aceasta cuiva, având în vedere cât de neobișnuit și ciudat a fost ceea ce au auzit de la Înger. Dar, în timp ce fugeau, Cel pe Care doreau să-L ungă cu mir binemirositor le-a apărut. Li S-a arătat și le-a spus un singur cuvânt: “Bucurați-vă!”. Credincioasele Mironosițe imediat au recunoscut că Mântuitorul este Cel care a apărut în fața lor și L-au preaslăvit cu bucurie.
De ce astfel de bucurie? Înalt Preasfințitul Mitropolit Antonie a scos în evidență cât de mult fidelitatea pentru adevăr și infidelitatea către acesta înseamnă pentru cineva. Fidelitatea care este constantă și fermă în toate lucrurile este opusul lașității infidelității. Acesta a fost cazul aici, a spus Vlădica Antonie. Apostolii, în loc să-L urmeze pe Învățătorul lor când El (vorbind în termeni actuali) a fost arestat, au fugit în direcții diferite. Când Domnul a mers să-l învieze pe Lazăr, Apostolul Toma a spus: Să mergem și noi și să murim cu El (Ioan 11,16). Aceasta nu a întâmpinat nicio obiecție din partea Apostolilor. Înseamnă că erau de acord cu Apostolul Toma. Totuși, în Grădina Ghetsimani, a reieșit faptul că erau înfricoșați și au fugit. Numai ucenicul iubirii, Apostolul Ioan, și-a înfruntat frica și a fost nedespărțit de Învățătorul chiar și pe Golgota, unde a stat cu Preasfântă Maică a Mântuitorului.
Și totuși Apostolii au fugit – și această infidelitate și lașitate, care aruncă o umbră peste ochii lor, a fost remarcată de Vlădica Antonie. Dar credincioasele Mironosițe au mers cu El pe Golgota și au stat lângă Cruce jelind și, în același timp, încercând să aline cumva prin iubirea și compasiunea lor, suferința teribilă și supraomenească a Preasfintei Fecioare Maria.
Ele nu L-au abandonat. Știm din Evanghelie cum a fost înmormântat și Mironosițele au văzut unde L-au pus. Apostolii nu erau acolo...ei fugiseră. Din contră, Mironosițele I-au rămas fidele până la sfârșit și, în consecință, după cum spune Vlădica Antonie, conștiința lor și intuiția lor lăuntică și spirituală au rămas luminoase și curate. Prin urmare, ele imediat L-au recunoscut pe Cel Care a apărut în fața lor, preaslăvindu-L fără nicio ezitare drept Iubitul Învățător și Biruitor al morții.
Imaginați-vă numai prin ce a trecut Sfânta Mironosiță Maria Magdalena când plângea neconsolată la mormântul Celui Care a eliberat-o de necuratele duhuri rele, scoțând din ea șapte demoni. După ce a fost realizat acest fapt, ea a devenit o ucenică fidelă a Iubitului ei Învățător. Aici ea plânge neconsolată la mormântul Lui și, deodată, ea aude de la Cineva exact acea voce spunând “Maria” - acea voce dragă și de neuitat, care odată a scos din ea șapte demoni. Din moment ce inima Mariei a izbucnit în desfătare și bucurie, s-a întâmplat numai pentru că era Izvorul Vieții, Însuși Hristos, Cel Care a vorbit cu ea. Ce tranziție, de la suferință neconsolată la bucurie frenetică!
Prin urmare, să ne amintim ce înseamnă fidelitatea și devotamentul și ce înseamnă o conștiință curată. Sfintele femei au făcut totul pentru a-I arăta atenție Învățătorului lor. Netemându-se de pericole, ele merg pe Golgota, Îl însoțesc, stau lângă Cruce pe Golgota, privesc respectuos cum Învățătorul lor este înmormântat – și pentru aceasta ele au bucuria de a-L vedea în slavă, înviat din morți, înaintea Apostolilor.
Să țineți minte cât de important este să fii credincios lui Dumnezeu. Fidelitatea și devotamentul pentru El aruncă lumină asupra conștiinței umane și luminează mintea umană. Dimpotrivă, când o persoană comite acte de infidelitate și trădare a lui Dumnezeu și adevărului, sufletul ei devine împietrit, conștiința ei este întunecată și devine greu pentru ea să recunoască adevărul, să-l venereze.
Toată lumea ar trebui să țină minte asta și să se roage întotdeauna ca Domnul să ne învețe să-I fim fideli Lui mereu și în toate, așa cum Mironosițele I-au fost fidele. Fidelitatea lor le-a dus până la sfârșit și ele au primit bucuria de nespus de a-L vedea pe Învățătorul lor înviat și de a-L preaslăvi imediat. Exemplul fidelității si iubirii lor ar trebui să fie un exemplu edificator pentru fiecare suflet creștin; un exemplu,când este urmat, care va demonstra fidelitatea cuiva către Domnul până la sfârșit și va acorda bucuria de a-L vedea. Amin.
Traducere: Denisa Borza
Sursa: www.pravmir.com
