Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Vecernia Învierii, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

22

În seara Duminicii Sfintelor Paști, ÎPS Mitropolit Vladimir, înconjurat de un numeros sobor preoțesc, a oficiat la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Vecernia Învierii, numită în popor și „a doua Înviere”.

Mitropolitul a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25: Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.

În timpul serviciului divin, mai mulți slujitori au fost decorați de către Întâistătător pentru munca depusă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Felicitând pe toți cei prezenți cu prilejul Sărbătorii Împărătești a Învierii Domnului, Vlădica Vladimir a urat tuturor ca această sărbătoare să aducă armonie între semeni, pentru ca tot poporul binecredincios să se învrednicească de jertfa Mântuitorului de pe Cruce și să se bucure de Învierea dătătoare de mântuire.

La final, Vlădica Vladimir a adus daruri alese copilașilor prezenți la serviciul divin, după care a dat binecuvântare arhierească drept-măritorilor enoriași.

Sursa: www.mitropolia.md

 


Articole Asemănătoare
66

PS Siluan de Orhei a liturghisit în Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, cunoscută și sub numele de „Duminica Samarinencii”, credincioșii din capitală au pășit pragul catedralei mitropolitane pentru a participa la slujba arhierească oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei. Ierarhului i-au fost alături […]

Articole postate de același autor
6559

Nu putem dobândi bucuria mântuirii, până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei

Spuneau maicile din Mănăstirile Văratec şi Agapia că părintele Nicodim era un om de rugăciune. Se ruga în chilie cu mâinile înălţate spre cer, se ruga în biserică, se ruga pe cale, se ruga în pădure, permanent slăvea pe Dumnezeu. După ce-şi termina rugăciunea, deschidea uşa chiliei şi vorbea cu oamenii, spovedind şi mângâind pe […]