Două precizări cu privire la răstignire

314

Două precizări cu privire la răstignire:

a) vinovaţii

Nu numai saducheii, fariseii şi autorităţile romane, ci fiecare dintre noi.

Rugăciunea din ziua de vineri: „Mărturisesc înaintea ta, întru această zi a răstignirii tale, întru care ai pătimit şi ai luat moarte, pentru păcatele noastre, pe cruce, că eu sunt cel care te-am răstignit cu păcatele mele cele multe şi cu fărădelegile mele cele rele.

b) Nu e un fapt istoric petrecut acum două mii de ani, ci un eveniment care se repetă de-a pururi şi în fiecare ceas, se repetă neîncetat şi dacă ochii noştri ar şti să vadă ar putea oricând avea în faţă îngrozitorul spectacol înzestrat cu perenitate şi ubicuitate.

Din Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 395


Articole postate de același autor
555

Care sunt cauzele necazurilor care vin asupra noastră?

Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi […]