Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea. Ne-a zis că prin trudă şi sudoare ne vom mânca pâinea noastră. Asta nu ne împiedică de la rugăciune, ca să nu mai zic, Sfântul Vasile spune că „munca este ca rugăciunea”.
Da, dacă-i făcută cu dragoste, cu gândul la Dumnezeu, nu cu gândul că asta mă încurcă să mă rog: „Of, munca asta mă împiedică să mă rog”. Dacă cârteşti aşa lui Dumnezeu, nici n-ai să munceşti, nici n-ai să te rogi.
„Muncesc, Doamne, binecuvintează Tu munca mea şi să nu fie spre pierzanie şi binecuvintează toate pe care le fac eu. Iartă-mă că om sunt şi asta am ales, şi pe pământ pribegi suntem. Tu ai zis că în sudoare ne vom dobândi pâinea”.
Şi fă munca ta pentru Dumnezeu şi vei avea rugăciune şi vei avea pace, vei avea har mai mare decât mulţi care stau toată noaptea în rugăciune, dar trândăvesc în inima lor. Asta zic, mintea la Dumnezeu, nimic nu poate să ne împiedice ca să ţinem mintea la Dumnezeu.
Ştiu bătrânelele noastre care sunt prin sat şi stau la oală sau stau acolo şi mulg vaca şi zic:
„Maica Domnului, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, iartă-mă pe mine, păcătosa. Of, iartă-mă, Doamne, şi mă binecuvintează”.
Ei mare rugăciune, asta e rugăciunea, aşa că, încet.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 34
