Incendiu la Valea Plopului, la aşezământul părintelui Nicolae Tănase

4432

Clădirea din Valea Screzii (județul Prahova), în care Părintele Nicolae Tănase, fondatorul Centrului Social „Pro Vita", vroia să organizeze un dispensar și un cabinet stomatologic, a ars din temelii sâmbătă seară.

Nenorocirea nu l-a doborât pe preotul care a ajuns în atenția României prin faptul că a îngrijit și a crescut, de-a lungul timpului, sute de copii părăsiți sau fără părinți.

„Schela și acoperișul unei case în constructie au ars total și au rămas numai zidurile din beton, dar noi suntem obișnuiți cu asta, în sensul că se pot întâmpla bune și rela. Acum o sa ajutăm. Casa aparține asociației Pro Vita, fiind altceva decât centrul social al parohiei, si are 33 de copii.

Nefiind racordată electric și neavând uși și ferestre, ne pare rău, dar nu e o problemă și de mâine reconstruim. Nu a fost mobilată. Au fost depozitate câteva lucruri acolo vechi, cum ar fi căzi sau toalete, pe care le primisem ca sponsorizare. Acum cinci zile a mai luat foc o casă, acum zece zile, alta, la credincioșii din sat, pentru că oamenii sunt neatenți cu felul în care curăță grădinile. Asta se întamplă toamna, dar mai ales primăvara. Se bucură de caldură și greblează frunzele și vor să scape de ele, poate că este un ritual intreg, și se mai întâmpla așa. Noi privim altfel focul. Focul este pe de o parte curățitor, pe de altă parte este un avertisment. Când Dumnezeu permite ceva, ori este neglijența noastră, ori este avertismentul Lui. Ne pare rău, că putea să nu se întâmple. Șansa noastră a fost că s-a petrecut undeva în poiană, fără să fie case locuite împrejur, care să fie puse în pericol”, a declarat preotul, într-un interviu.



Părintele Nicolae Tănase spune că nu dispariția unei case este o problemă, ci dispariția românilor: „Eu, așa cum am mai spus, sunt obișnuit cu tot felul de eșecuri. Marele meu eșec sunt cei 400 de copii români omorâți zilnic prin chiuretaj, avort, alți 400 prin atacul care se face copilului în uterul mamei prin așa-zisele anticoncepționale mecanice sau chimice care sunt, de fapt, contragestive. Durerea asta este pentru viitor, întrucât 2056 ne va prinde în România cu 6-9 milioane de români. Așa că nu dispariția unei case este o problemă, ci dispariția românilor”.

„Vroiam să facem la parter un dispensar și la etaj un cabinet stomatologic. Acum refacem lucrurile, adică refacem gândirea, și mergem pe ideea aceasta, că Dumnezeu permite foarte multe lucruri. Am îndemnat duminica trecută credincioșii, pentru cel păgubit în sat, să participe la reconstructia casei lui, a grajdului, pentru că totul s-a întâmplat întrucat noi suntem zgârciți. Cum noi suntem zgârciți și nu dăm, Dumnezeu ne silește să dăm, ne determină. Pentru că atunci când este vorba de foc, oamenii sunt foarte săritori”, a precizat Părintele Nicolae Tănase.

Despre faptul ca ISU, din primele cercetări, au tras concluzia că incendiul a pornit de la un muc de țigară, preotul a spus că nu face presuputeri, dar că se încearcă achiziționarea unor mașini de pompieri din Germania.

„Este acolo o potecă, trecută în cadastru la primărie și oamenii trec pe acolo. Dar, nici data trecută, nici acum, nu facem presupuneri, pentru că după nu ne intereseaza.Ne intereseaza puțin până. De aproape jumătate de an, s-a facut cerere la românii din Germania și doi dintre ei au reușit să identifice două mașini de pompieri, pentru apă. Deși pompierii intervin eficient, au venit în 40 de minute la familia de care vorbesc, acum au venit în 33 de minute, este foarte important ce se întâmpla în primele 12-15 minute. Dacă există ceva care ajută în acest interval, când vine ISU, care are oameni pregătiți, are tehnică, acționează ca atare, atunci intervenția ar fi foarte eficientă, daccă oamenii pot ajuta primele 12-15 minute.

Am apreciat un preot, despre care nu știu de unde este și care are asemenea mașini, probabil în Moldova, și care intervine pentru cei năpăstuiți, întrucât clădirile sunt clădite după niște norme, iar după Clubul Colectiv au apăarut alte norme, care sunt foarte bune, dar foarte greu de aplicat.Sunt foarte bune în sensul că te păzesc de nenorociri, năpastă, și în același timp sunt foarte greu de împlinit. Probabil trebuie stabilite mult mai multe norme pentru oamenii din sat. Înainte de cele două mașini, ne-ar trebui un depozit de apă. Mașinile de pompieri vin, își fac datoria, apoi pleacă. Ori, dacă există depozit de apă și distanța dintre foc și depozit este mică, lucrurile se rezolvă. De incendii nu vom scapă în următorii 50 de ani, din moment ce casele sunt construite ca atare”.

Întrebat dacă cei care vor să ajute ar putea să i se adreseze, părintele a spus că nu este nu este nici locul, nici momentul să intervina cinevă. „Locul și momentul ar fi să intervina cineva în gândire, pentru că aspectele materiale sunt aspecte care se pot reface. Aspectele spirituale sunt aspecte care nu se mai pot reface și, din păcate, în România suntem confruntați cu așa ceva: tineri pierduți, fete de 12, 18, 20 de ani care fac avorturi pe motiv că nu e bine primit un copil la o anumită vârstă. Asociația Pro Vita, pe care am întemeiat-o în 1997 și Centrul Social Pro Vita, pe care l-am întemeiat în urma noului statut al Bisericii Ortodoxe, apărut acum aproape 10 ani, luptă pentru viață, dar pentru o viață care nu trebuie curmată de propriul sistem, de propriul popor”.

„Eu mă bucur foarte mult că putem să alertăm marele foc. Nu acesta, acesta în jumătate de oră - o oră s-a dus, noi refacem. Ar trebui să veniți aici peste 3-4 săptămâni, să vedeți că refacem acoperișul. Marea nenorocire este dispariția românilor. Marea nenorocire nu este dispariția pădurilor, deși este o problemă de care se face caz (mass-media  face mult ca să se conștientizeze dispariția pădurilor). Marea problemă este dispariția românilor. Nu dispariția câinilor, nu dispariția pădurilor. E dispariția românilor. Fie prin emigrare, fie prin ne-naștere”, a încheiat Părintele Nicolae Tănase.

 
sursa http://www.activenews.ro

Articole Asemănătoare
2920

Incendiu de Paște la o biserică ortodoxă din New York

Pompieri au luptat împotriva unui incendiu uriaş la o biserică istorică din Manhattan duminică seara, după ce enoriaşi sârbi au sărbătorit Paştele în lăcaş, scrie romaniatv.net. Incendiul a izbucnit duminică seara şi a cuprins rapid Catedrala Ortodoxă sârbă Sfântul Sava din cartierul Flatiron, relatează presa americană. Peste 700 de credincioşi au participat la slujba de […]

Articole postate de același autor
7978

Nu trebuie să dai ce ai, ci ceea ce ești. Asta-i mila…

Nu trebuie să dai ce ai, ci ceea ce ești. Asta-i mila. Că dacă eu sunt un moșier, nu dau pur și simplu un miel de pomană, ci dau o sută de oi. Aceasta arată mai presus de orice, milostivirea sufletească, și bucuria darului. Dar Dumnezeu, care e Stăpân, El dă toată împărăția: “împărăția Mea […]