PS Ioan, Episcop de Soroca a aniversat doi ani de arhierie, la mănăstirea stavropighială „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Moscova

3085

În ziua aflării cinstitelor moaşte ale Sfintei Fericite Matrona, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, având binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a asistat la Dumnezeiasca Liturghie din mănăstirea stavropighială „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Moscova.

Slujba praznicală a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul TEOGNOST, arhiepiscop de Serghievo-Posad.

Acum doi ani, în biserica „Învierea Domnului” din cadrul complexului monastic, Preafericitul Patriarh KIRILL, împreună cu un sobor de ierarhi, a săvârșit hirotonirea arhierească a Preasfințitului IOAN.

După încheierea Liturghiei, Vlădica IOAN a fost felicitat de către arhiepiscopul TEOGNOST, care a remarcat că acum doi ani, cu bucurie a participat la acea cincizecime arhierească, după care şi stareța așezământului monahal, i-a adresat gânduri de felicitare Episcopului vicar al Mitropoliei Moldovei.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole Asemănătoare
2769

Un an de arhierie a Episcopului Ioan, vicar mitropolitan, celebrat la Catedrala “Nașterea Domnului”

Întâia (sec IV) şi a doua (anul 452) aflare a cinstitului cap al slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a fost marcată de un deosebit serviciu divin săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din capitală, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan și un numeros sobor preoțesc. […]

Articole postate de același autor
1892

Întâlnirea duhovnicească „De ce fug tinerii de iubire?”, la biserica USM

Invitatul serii duhovnicești de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM din data de 27 noiembrie 2019 a fost teologul Danion Vasile, unul din cei mai cunoscuți conferențiari români ortodocși ai momentului. Scriitorul Danion Vasile, însoțit de Părintele Valerian Grecu, pătimitor în temnițele comuniste din România, a vorbit tinerilor de la Chișinău despre mai multe […]