Ne plictisim unii de alţii?

4406

Faptul că ne plictisim unii de alţii – prietenii de prieteni, soţii între ei – arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse.

Dacă ne plictisim de om, înseamnă că îl privim doar la suprafaţă. Dar atunci suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafaţă.

Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relaţii. El este învăţat să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viaţă care i se impune. Esenţa căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială, promiţându-i cunoaşterea adevărată. Poate că a fost şi ea puţin superficială mai dinainte, din libera ei voinţă. Era cu neputinţă să epuizeze de contemplat creaţia lui Dumnezeu. Faptul că a dat atenţie şarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creaţiei, ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva.

Poate prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca din tot pomul. Şi noi cădem, în general, pentru că nu ne ţinem cu tărie de cugetarea necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate avea intrare. Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi simţi că ai şi mai mult loc să-i încapi.

Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârşit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creşterea celuilalt. Fiecare trebuie să iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este de neînţeles omului lumii. Ea este taina Maici Domnului, al cărei pântece este „mai desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinţilor care îl încap pe Iisus în inimile lor. Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăieşte.

Din Cuvantari despre viata de familie, Sfântul Ioan Gură de Aur, Traducere: Pr. Marcel Hanches Editura “Invierea” 2005


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1944

Medicul care a convins peste 700 de femei să renunţe la avort

Medicul Cristina Valea (47 de ani), din Timişoara, a consiliat, în 17 ani, peste 9.000 de femei care doreau să facă întrerupere de sarcină, iar pe 700 dintre acestea le-a şi convins să păstreze pruncii. Prin fundaţia pe care a înfiinţat-o, medicul nu le oferă doar consiliere femeilor, ci şi sprijin pentru îngrijirea copilului. O […]

Articole postate de același autor
1352

Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, în ajunul începutului lucrărilor Soborului Arhieresc

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întrunit în şedinţă de lucru marţi în Sala Sinodală de la Mănăstirea Sf. Daniel din Moscova cu o zi înainte de începerea lucrărilor Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse şi a deschiderii manifestărilor jubiliare dedicate împlinirii a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului şi de la întronizarea Sfântului […]