„Tatăl nostru” în limbajul florilor

1201

Plâpândul ghiocel
Ieşind de sub zăpadă
Striga: Tatăl nostru
Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,
Şopti floarea-soarelui
Şi-un văl de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
Sfinţească-se-ngână.

Când numele-Ţi spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: Împărăţia
să fie a Ta.

Şi facă-se voia Ta
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: Cum e-n ceruri
Aşa și pe pământ.

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: Pâinea noastră
Cea de totdeauna.

Iar nalba şi gura
De-leu, amândouă,
La fel, rugătoare,
Răspund: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: Iartă nouă
Greşelile noastre.

Precum noi iertăm
Greşiţii, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: Nu ne duce
pe noi în ispite.

Iar spinii, ce-odată
Martirii-i purtară
Şi ne izbăveşte
de rele – strigară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde: Amin.

Alfred Moșoiu
Rugăciuni, povestiri și poezii pentru-ai noștri dragi copii, revăzută și întregită, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 37


Articole Asemănătoare
5722

Brâul Maicii Domnului vindecă infertilitatea

Sfântul Brâu are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioşilor şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă. Această panglică este binecuvântată şi aşezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu. Bolnavul trebuie […]

Articole postate de același autor
256

Lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu

Astea-s şi necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti. Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. […]