Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

173

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, oficiind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre Judecata de Apoi. Dumnezeu a rînduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefaţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Ierarhul a îndemnat credincioșii să se pocăiască şi să se hotărască cu neclintire să umble neabătuți întru poruncile lui Dumnezeu, de asemenea a subliniat și importanța credinței și a vieții curate pentru a obține de la Mîntuitorul vindecarea sufletească și trupească.În cadrul Serviciul Divin, Vlădica a îndemnat toți credincioșii prezenți la slujbă să se roage în comun cu slujitorii pentru înmulțirea dragostei, dezrădăcinarea urii și instaurarea liniștii și a păcii între confrații noștri ortodocși din Ucraina, precum și pentru odihna sufletelor celor ce și-au pierdut viața în aceste ciocniri violente.


Articole postate de același autor
4102

Amintiri din tabăra studențească de la Mănăstirea Oașa

În perioada 18-27 iulie 2016, un grup de studenți din Republica Moldova, conduși de teologul Serghei Crudu, au participat în cadrul Taberei internaționale studențești „Părintele Teofil Părăian”, ediția 44, care s-a desfășurat la Mănăstirea Oașa, din Munții Șureanu, jud. Alba, România. Tabăra de vară din acest an cu tema „Libertate, lege și har. Omul duhovnicesc”, […]