Actualitate

Pacient

4242

Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi:- Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
-Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţa,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, albil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunc i, în m ine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l vad.

Şi n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-ai fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi puteam zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-miluaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Adrian Paunescu


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
433

Știi ce să faci când ești bolnav?

Cu ocazia altei întâlniri, m-a ajutat să-i pricep vorbele în felul următor: –Știi ce să faci când ești bolnav? Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui ,,Doamne, iartă-mi […]

Articole postate de același autor
324

Teolog este acela care vorbește cu Dumnezeu, și nu acela care studiază teologia

Iată coasta Katunakiei. De celalaltă parte am ajuns când razele arzătoare ale soarelui – era sfârșitul lunii secerișului – degustau ultimele delicatese ale stâncilor. Seara târziu am ajuns la coliba cuviosului Efrem. Prin lumina scăzută se distingea figura lui gheron. Înalt, bine legat cum era, semăna cu trunchiul bătrân al unui platan. Mai târziu avea […]