În Legea Veche Dumnezeu arată puterea Sa sfinţitoare: pe timpul lui Moise, când din stâncă au curs ape şi a fost adăpat poporul însetat; pe timpul proorocului Elisei, când apele cele stricăcioase au fost tămăduite cu sare; asemenea se arată puterea sfinţitoare spre tămăduirea feluritelor boli prin apă, când îngerul Domnului se cobora o dată în an în scăldătoarea de lângă Poarta Oilor şi tulbura apa, şi care dintre bolnavi intra primul, se făcea sănătos.
În Legea Nouă avem o mulţime nenumărată de scăldători asemenea ca şi cea de lângă Poarta Oilor, şi nu o dată în an se tulbură şi se sfinţeşte apa, dar de mii şi mii de ori, şi nu îngerul Domnului intră într-însa, dar Însuşi Domnul Iisus Hristos o sfinţeşte cu dumnezeiescul Său har. Această apă sfinţită are multe feluri de lucrări pentru cei care cu credinţă şi cu inimă curata o primesc. Prin stropire cu această apă sfinţită duhurile cele rele din tot locul se gonesc şi se trimite sfinţire şi binecuvântare spre tămăduirea neputinţelor sufleteşti şi trupeşti.
Atunci Sf. Prooroc Ioan îl oprea, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine? Şi răspunzând Iisus a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 14-15).
Domnul nostru Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, după curăţenia Sa firească nu avea necesitatea de a se boteza, căci până în acel moment botezul Sf. Ioan era un „botez al pocăinţei”, pentru că el îndemna şi chema la pocăinţă pe cei ce veneau să se boteze, pregătindu-i pentru primirea lui Hristos.
Domnul Iisus Hristos a primit acest Botez arătând tuturor un exemplu de smerenie şi ascultare ca să împlinească „toată dreptatea”, ridicând Botezul la treapta de Taină, arătând lumii întregi că tot omul care doreşte să se mântuiască are nevoie de a se boteza în numele Sfintei Treimi: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
Sărbătoarea în amintirea Botezului Domnului se mai numeşte şi Epifania, ceea ce înseamnă „Arătare”. În această zi s-a arătat Sfânta Treime – Tatăl a grăit din ceruri, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt, pogorât asupra Fiului în chip de porumbel, a întărit cuvintele Tatălui, care a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17).
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Începutul lumii este apa, începutul Evangheliei este Iordanul”. De la Iordan a strălucit lumina şi anume de aici Sf. Ioan Botezătorul a început a propovădui şi a spune „Pocăiţi-vă, căci S-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17). Prin Botezul Său Domnul Iisus Hristos „a înecat în apele Iordanului păcatele întregii lumi”.
Odată cu primirea Sf. Taine a Botezului omul se naşte a doua oară pentru viaţa veşnică din „apă şi din Duh”. Însă câteodată uităm de acea curăţire primită prin apă la Sf. Botez şi cădem „...în noroiul adâncului care n-are fund” (Ps. 68, 2). Noroiul este păcatul săvârşit de noi şi care ne îndepărtează de la Dumnezeu. Iar când sufletul omului prin străduinţă recapătă legătura cu Creatorul său, din ultimele puteri cheamă: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Ps. 129, 1).
Când sufletul omului însetează, el tinde spre acel izvor dătător de viaţă, însă pe unii îi poate cuprinde setea plăcerilor acestei lumi, a bogăţiei şi a puterii, care sunt de nepotolit, şi dacă pentru om toată fericirea o constituie aceste bunuri trecătoare, atunci el devine o făptură nefericită, fiindcă oricât va bea din acest pahar al bunurilor pământeşti, din nou va înseta. „Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, – zice Domnul - nu va mai înseta în veac” (Ioan 4, 14).
Prot. Ioan Lisnic
