O însemnătate adâncă şi plină de învăţăminte are pentru noi, creştinii, botezul lui Hristos prin scufundarea în apă a sfântului Său trup. Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă: „Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi”.
În chip văzut, dar tăinuit, Hristos i-a destăinuit fariseului Nicodim: „De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). Dar numai acela se poate naşte din nou în această viaţă care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel în care omul cel vechi, păcătos, a murit.
Numai înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu era în stare să dezlege oamenii în chip atât de povăţuitor şi cu folos, prin botezarea în Iordan. Numai această înţelepciune nemărginită, care vede trecutul şi viitorul întocmai ca şi prezentul, a fost în stare să lege începutul istoriei omeneşti de sfârşitul acesteia şi să pună la un loc potopul, care a înecat omenirea cea păcătoasă, cu scufundarea lui Hristos în apă. Numai această înţelepciune de negrăit prin cuvânt poate, cu o singură privelişte, cu un singur semn, să spună mai mult decât toate limbile omenești de pe pământ, pentru că întreaga cale a mântuirii noastre a fost arătată în lucrarea botezului lui Hristos în Iordan.
La botez Domnul Iisus, când a ieşit din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel, iar un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit“. Înţelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului şi mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovniceşte, care a murit păcatului și a înviat întru Dumnezeu.
Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecăruia dintre noi. Scriind despre botez, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morţii şi al vieţii … apa este chipul morţii, a ducerii trupului la îngropăciune, şi Duhul însufleţeşte cu putere dătătoare de viaţă, care înnoieşte viaţa sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viaţa cea dintâi“.
Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos, şi prin ieşirea din apă, noi suntem uniţi cu Hristos. În botezul Domnului stă începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin: apa îşi însuşeşte Harul Mântuitorului, după expresia Sfântului Proclu. „Hristos a sfinţit izvoarele şi a iluminat sufletele oamenilor”, notează acelaşi Sfânt Părinte. Căci Botezul nu este altceva decât o înnoire şi o iluminare a întregii fiinţe umane. Dacă potopul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Hristos a chemat la viaţă pe toţi cei morţi în Adam.
Mereu şi mereu să reînnoim în noi această aşezare a noastră, acest raport de ascultare, de lepădare de noi înşine, zicând neîncetat: Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă, Doamne, curăţeşte-mă din nou, pentru că sunt fiinţă căzătoare. Şi tot căzând şi ridicându-mă, aşa cum un om urcă un munte şi tot cade şi se ridică, dar nu se lasă, aşa este şi această lucrare continuă de curăţare şi limpezire a firii noastre. Astfel, viaţa dacă nu o trăim aşa, nu avem cum să ieşim din această încrâncenată moarte în care mereu ne zbatem, pentru că nu facem voia lui Dumnezeu. Este evident că ne vom hărăzi morţii. Dumnezeu a venit să ne ridice din moarte. Prin ce? Prin lepădarea de păcatele noastre, prin lepădarea de neascultarea noastră, prin lucrarea dumnezeiască a veşniciei pe care Duhul Sfânt o pecetluieşte în noi prin Taina Sfântului Botez.
Calea aceasta a reînnoirii noastre una este: a pocăinţei, a conştientizării că am greşit, a înţelegerii că fără a spune „vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta“, nu putem să începem să simţim în noi lucrarea Duhului Sfânt.
Preot Octavian MOȘIN
