Tot mai străină de duhul creştin e lumea la Paştile Blajinilor.
Această realitate o simţim la oraşe, unde vedem lume adunată la morminte pentru tot ce vrei, numai nu pentru rugăciune, dar și la ţară, unde sunt cimitire în care preoţii sunt întrebaţi ca pâinea caldă doar câteva ore, iar apoi mai nimeni nu-i observă, nu-i salută cu un „Hristos a Înviat!”, nu mai zic să le dea o cană de apă. Lumea e pe altă undă: mănâncă, bea, glumeşte, povesteşte tot felul de pătăranii…
Unii vin la cimitire de dimineaţă, alţii ajung la amiază sau spre seară. Şi atunci vor preot „la pachet”, de serviciu, pentru ca să le citească pomelnicul, să le stropească mormântul cu agheasmă sau puţin vin, ca ei să poată pleca cu gândul că și-au făcut datoria.
Şi eu, ca slujitor, în dimineața zilei de Blajini, la un cimitir din preajma capitalei, m-am pomenit într-un val de credincioşi, care mă trăgeau de la un mormânt la altul. Unii erau chiar agitaţi și se certau între ei al cui e preotul şi cum ar trebui să meargă printre morminte.
Cei mai insistenţi au fost câțiva bărbaţi, care se vede că nu s-au trezit bine după beţia din ajun, şi mă învăţau cum trebuie să pomenesc. S-au găsit şi zeci de „mironosiţe”, care mi s-au pus pe cap că sunt însărcinate, că le plâng copiii ș.a.m.d. şi numaidecât să las mormintele din jur şi să mă deplasez la mormintele lor, în alte capete ale cimitirului. Încercam să fug de-o îmbulzeală şi cădeam în alta!
„Râvnitorii” cărora nu le făceam pe plac mă „dezmierdau” cum știau ei mai bine: măgar, șarlatan, idiot, nemernic… Iar când în sfârşit ajungeam la mormintele lor, stăteau ca lumânarea, de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Pe-o doamnă chiar am întrebat-o: „Soră, cum e posibil aşa ceva, cu câteva minute să mă numeşti nesimţit şi şarlatan, iar acum vrei să ne rugăm în pace pentru adormiţii tăi? Nu cred că ai nevoie de rugăciune… Posibil că îţi place mai mult cearta.”
Răspunsul nu lasă loc de comentarii: „Hai las-o mai moale, pomeneşte şi pleacă!”
…
Fraţilor, cimitirele sunt nişte dormitoare, în care odihnesc cei răposaţi în pace, iar aflându-ne în preajma mormintelor, să ne rugăm pentru odihna lor de veci, unde nu este durere, scârbă, gâlceavă… Ar fi bine mai întâi să intrăm în biserică, să dăm o slujbă, să aprindem o lumânare, să lăsăm o jertfă pentru cei adormiţi…
Nici de Blajini nu vrem să ne schimbăm, să fim alţii, mai blajini, mai iubitori, mai înțelegători, mai luminaţi.
Aș vrea să mă audă cei care intră şi ies fără folos din cimitire!
Se umplu de păcate, osândind preoţii, judecând apropiaţii şi, în general, uitând pentru ce au venit la cimitir.
Doamne, iartă-i că nu știu ce zic, ce fac, căci nu pe mine mă supară, ci pe Hristos!
Preot Octavian MOŞIN
P.S. Incidentele şi realitatea trăite astăzi ne-au confirmat necesitatea tipăririi și difuzării printre creștini a unor îndrumare prin care i-am învăţa, ca în clasa I, cum trebuie să ne comportăm în biserică, acasă, în societate şi, nu în ultimul rând, în cimitire.
Pr. O.M
