Actualitate

Cum arată după numai un an băieţelul din Nigeria salvat de la moarte

4801

O fotografie face furori pe reţelele sociale, după ce un număr impresionant de internauţi au distribuit-o pe propriile pagini.

Fotografia în care o tânără voluntară aflată în Nigeria îi dă unui copil de 2 ani să bea apă a început să le atragă din nou atenţia internauţilor, iar aceasta a fost distribuită de peste 20 de mii de ori, pe Facebook. În această imagine apare băieţelul de acum un an, în momentul în care Anja Loven, o olandeză aflată într-o misiune umanitară în Nigeria îl ajută să bea dintr-o sticlă de apă. De asemenea, e prezentată şi „varianta“ celor doi din prezent. Băieţelul pe care Anja l-a salvat se numeşte Hope (n.r.: Speranţă), iar acesta a fost abandonat de către familie fiindcă s-a crezut că are „legături întunecate cu vrăjitoria“

Din pricina superstiţiilor, băieţelul de 2 ani a fost lăsat să moară de foame, până în clipa în care a fost găsit rătăcind pe străzi şi femeia l-a luat în grija sa. Mai mult, povestea este cu atât mai impresionantă, fiindcă Hope a trăit 8 luni de zile cu resturi de mâncare pe care trecătorii i le mai aruncau din când în când.

Deşi nu ne asumăm autenticitatea celor două imagini cu „înainte“ şi „după“ puse în paralel, povestea femeii care a salvat băieţelul din Nigeria i-a inspirat pe mulţi internauţi să încerce să ajute persoanele – în special copiii, din această zonă defavorizată.

***

Anja Ringgren Loven este întemeietoarea unei fundații al cărei scop este susținerea copiilor aflați în situații dificile și îmbunătățirea accesului la educație al copiilor defavorizați. Sunt admirabile eforturile sale de a interveni în sensul salvării și sprijinirii copiilor aflați în situații de mare risc din Nigeria. Ea descrie tratamentele îngrozitoare la care sunt supuși copiii acuzați că ar fi vrăjitori: „mii de copii sunt acuzați de vrăjitorie și am văzut astfel de copii torturați, uciși sau înspăimântați de moarte”. Cu banii obținuți din donații, femeia construiește un centru destinat salvării copiilor care au fost supuși abuzurilor, în care ei ar urma să fie cazați, să primească îngrijiri medicale și să fie școlarizați.

surse http://eustiu.com/

cunoastelumea.ro

anja-ringgren-loven-baiat

4-4


Articole Asemănătoare
5625

Dorim să ne vedem copiii instruiți, dar uităm să-i educăm

Vă propun următorul exercițiu de imaginație: sunteți pe stradă și pe lângă dumneavoastră trece un copil de 5 ani, care poartă în spate un sac de nisip, cam de 20 de kilograme. Abia se mișcă, este gata să se prăbușească și privirea lui este chinuită și derutată, în același timp. Nu își dă seama de […]

Articole postate de același autor
353

Impresii și recunoștință după Cursurile de formare la disciplina opțională Religie Căușeni, 12-30 iunie 2017

În perioada 12-30 iunie 2017, peste 20 de profesori de Religie din raionul Căușeni am beneficiat de cursuri de formare continuă la disciplina predată, organizate de IȘE în parteneriat cu DGÎTS Căușeni și Cabinetul metodic al Mitropoliei Moldovei. Cursurile au fost extrem de interesante, cu multe informații utile și de actualitate în domeniul dat, ceea […]