Actualitate

O sărbătoare de suflet desfăşurată la Casa Limbii Române din or. Ungheni

100

Marţi, 27 decembrie 2016, în incinta Casei Limbei Române din or. Ungheni a avut loc o activitate cultural-artistică cu aspect caritativ. Această activitate a fost organizată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru 41 de copii aflaţi sub tutelă. Întrucât copii respectivi fiind orfani sau cu o situaţie social vulnerabilă şi neavând parte de multe bucurii ale sărbătorilor de iarnă de care au parte ceilalţi copii, li s-a organizat momente artistice de care s-au bucurat. Toate aceste momente de sărbătoare au fost organizate de mărinimoasa şi distinsa doamnă Rodica TOMA, director la Casa Limbii Române. La final copii au primit de la Moş Crăciun cadouri, care au fost adunate prin iniţiativa doamnei Rodica TOMA, de la mai mulţi binevoitori, printre care s-a enumerat şi Episcopia de Ungheni şi Nisporeni.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, la această activitate a fost prezent şi prot, Ştefan RÂMBU, Preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale. În cadrul acestei activităţi, în cuvântul oferit, prot. Ştefan a adus mesajul de felicitare al Preasfinţitului PETRU, cu ocazia sfintelor sărbători de care ne apropiem, a adus cuvânt de înaltă apreciere şi recunoştinţă doamnei Rodica TOMA şi oamenilor de bună credinţă care contribuie la înfăptuirea acestor activităţi. Totodată menţionăm că li s-a oferit copiilor cîte o iconiţă cu Hrisos în mijlocul copiilor, iar celor mai îndrăzneţi care au răspuns la diferite întrebări legate de tematica sfintelor sărbători de iarnă li s-a oferit câte Cărţi de rugăciune pentru copii, Povestiri pentru copii şi Mica Biblie.

La final prot. Ştefan a îndemnat atât pe copii, cât şi pe cei maturi să fie prezenţi la slujba de la Sărbătoarea Naşterea Domnului. Atât organizatorii, cât şi beneficiarii acestei activităţi au adus sincere mulţumiri Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni pentru cuvintele de apreciere, de felicitare şi de încurajare, cât şi pentru darurile oferite. 

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
567

Pentru cei ce zic că nu se pot mântui în lume

Nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuieste, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria […]

Articole postate de același autor
803

Unde găsesc cel mai bun duhovnic?

În viața monahală este ușor să-ți dai seama care ar putea fi starețul tău, însă cum putem să-l aflăm în viața noastră din lume? Unde ne-am putea afla „starețul” în afara vieții monahale? Aceasta a fost întotdeauna o întrebare importantă în viața Bisericii și îmi aduc aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog care spunea că starețul […]