Faptul că nu am prieten mă marchează uneori. Altfel, dacă un băiat îmi zâmbește sau se comportă frumos cu mine, eu mi-l imaginez ca posibil soț. Ce să fac ca să scap de obiceiul ăsta?
Măritață-vă! Construiți-vă căsătoria, care e mai mult decât zâmbet. A iubi pe cineva și a trăi cu cineva nu înseamnă că o să vă zâmbiți toată ziua. Ce stupizenie! Am trecut pe lângă clinica de ortodonție, am vrut să zic de stomatologie și ortodoxie, unde ortodocșii scot dinții celorlalte confesiuni, și mă gândeam, la un moment dat, dom’ne, cum am arăta – ce tâmpiți am arăta! – zâmbind ca proștii, așa... Uitați-vă bine la Turnul de Veghe. Aia toți zâmbesc! Nu poți să fii toată viața un zâmbet sau un hohot de râs, dar poți să ai tot timpul suavitatea destinderii în zâmbet.
Vă recomand, și nu glumesc deloc, să vă construiți căsnicia în mai mult decât o frisonare zâmbiristă. A-l iubi pe un om înseamnă, în primul rând, a împărți cu el moartea, nu viața. Atât de mult te iubesc, încât simt că mor după tine, fără tine, cu tine. Sunt atât de multe posibilități...
Creștinism de vacanță, Preot Constantin Necula, Editura Agnos, Sibiu 2015, pag. 120