Actualitate

De unde ştiţi că nu-l veţi mântui pe soţul dumneavoastră, care se va sfinţi prin soţia sa credincioasă?

11365

Uneori trebuie să călătoriţi împreună cu soţul, pentru ca în viaţa lui să nu existe o discordanţă izbitoare între viaţa de unul singur şi viaţa în familie. Şi să nu grăbiţi evenimentele: la cununie trebuie să se meargă cu responsabilitate şi în mod conştient, căci aceasta este o Taină care obligă la multe.

Dar de vreme ce nu există, deocamdată, o astfel de percepţie a Sfintelor Taine, atunci nici nu trebuie mers în această direcţie. Trebuie să vă osteniţi, înduplecându-L pe Domnul să vă dăruiască credinţa.

Mama Sfântului Grigorie Teologul era credincioasă, iar tatăl păgân. Cred că în acele timpuri nu se punea problema cununiei. Însă sfârşitul încununează lucrarea. Mama i-a educat pe copii în credinţa ortodoxă, iar tatăl şi-a sfârşit viaţa ca arhiereu ortodox. Dar iubirea trupească este una din componentele căsătoriei şi se binecuvântează în Taina Cununiei şi păcătuieşte acela care îndrăzneşte să dispreţuiască căsătoria. Dumnezeu a binecuvântat două căi, cea a căsătoriei şi cea a monahismului, şi ambele sunt căi ale Crucii. Alegerea dumneavoastră a fost deja făcută şi trebuie să vă purtaţi crucea până la sfârşit cu iubire şi de bunăvoie. Şi de unde ştiţi că nu-l veţi mântui pe soţul dumneavoastră, care se va sfinţi prin soţia sa credincioasă? Citiţi capitolul 7 din Epistola I către Corinteni, şi acolo veţi găsi răspunsul căutat.

Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 183-184


Articole Asemănătoare
7506

Noră sau fiică?

Egoismul şi iubirea de sine sunt acele păcate care nu doar ne împiedică să avem relaţii bune cu cei din jur, dar de multe ori nu ne permit să observăm şi să apreciem corect persoanele din viaţa noastră. Ne considerăm pe noi mai buni şi mai demni, pretindem că avem dreptul la o viaţă mai […]

Articole postate de același autor
257

Căutați mai mult Sfânta Împărtășanie decât a vă închina la moaște si locuri sfinte

Mulţi creştini iubitori de Dumnezeu cheltuesc mulţi bani, rabdă multe osteneli, se primejduesc mult pe mare şi pe uscat, numai să meargă la Ierusalim ca să se închine la mormântul cel de viaţă dătător al Domnului şi la celelalte sfinte Locuri şi ca să aibă mândria să se numească închinători ai acestor sfinte locuri. Mulţi […]