Actualitate

Să dobândim forțe și înțelepciune pentru a înfrunta încercările

2477

În seara zilei de miercuri, 9 noiembrie 2016, tinerilor le-a vorbit părintele Octavian Moşin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM. 

Societatea de azi devine tot mai laicizată, mai materialistă și mai consumistă, iar un creștin nu mai știe cum ar fi posibilă o viață în duhul învățăturii și moralei creștine.

Acasă, la serviciu, chiar și în biserică nu totdeauna există o atmosferă de dragoste și unitate. Oamenii se izolează și nu mai știu să comunice între ei. Se întâmplă ca oamenii care de ani buni se cunosc în biserică, întâlnindu-se în afara ei nici macar nu se salută, nedorind ca ceilalţi să afle că merg la Biserică şi cred în Dumnezeu. 

Nu mai suntem în stare să ne apărăm credinţa şi propriile convingeri şi atunci cum vom rezista atâtor provocări din societatea de astăzi, care prea des ne prezintă anormalul drept o normă a vieţii. Avortul, desfrâul, homosexualitatea şi multe alte vicii pentru mulţi au devenit o normă a vieţii, iar dacă te declari împotriva lor automat eşti catalogat anacronic şi întunecat.

Şi societățile mai vechi nu au fost nici pe departe perfecte. Și în ele şi-au dus existenţa oameni plini de păcate. În trecut însă exista o morală pe care oamenii o recunoșteau, chiar dacă existau şi abateri. Acum chiar normele morale sunt înlocuite. Societatea contemporană amestecă atât de mult criteriile încât nu mai poți spune binelui bine și nici răului rău. Iar dacă nu vom lupta pentru valorile adevărate, vom ajunge, să nu le mai putem deosebi. 

Am vrea lumea să revină la normalitate! Or, tocmai pentru luminarea minţii, dezrădăcinarea urii, înmulţirea dragostei… şi dobândirea oricărui lucru de folos se roagă Sfânta noastră Biserică.

Domnul să ne înţelepţească, căci „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pilde 9,10).

A consemnat Natalia Lozan

*

 


Articole Asemănătoare
2487

Studiu biblic la biserica USM

În fiecare zi de marți, ora 18.00, sunteți invitați la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova la un studiu introductiv în Noul Testament. Inițiativa vine din partea administratorilor paginii creștine de pe rețeua Facebook ”Cu noi este Dumnezeu”, care vor asigura în mod gratuit câte o Biblie pentru fiecare învățăcel. Cursul […]

Articole postate de același autor
99

Femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi

Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi. Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia şi femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puţini băieţi disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de […]