23 octombrie 2016, În duminica a XVIII-a după Rusalii cînd prăznuim și pe Cuviosul Ambrozie de la Optina, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a Liturghisit în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, care își sărbătorește Hramul.
În dimineața zilei Chiriarhul a fost întîmpinat de protopopul circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI și parohul bisericii sus numite Preotul Serghei NOVAC, împreună cu creștinii veniți la rugăciune.
Alături de Preasfințiea Sa, au Liturghisit un sobor de preoți printre care Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI și protopopul circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI.
În timpul vohodului mic, părintele paroh, Preotul Serghei NOVAC, a fost decorat cu dreptul de a purta Camilafcă și Cruce de Aur iar clericul bisericii sus numite, Preotul Nicolae CARCHILAN, a fost decorat de Ierarh cu dreptul de a purta Cruce de Aur.
După citirea pericopei evanghelice Stăpînul a explicat credincioșilor prezenți la Sfînta Liturghie ideia pericopei evanghelice de astăzi: „Iubiţi credincioşi, Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).
Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).
Ştim cu toţii, că cea mai mare milă şi milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pămînt, ca să mîntuiască neamul omenesc, din robia cea amară şi grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu a toată mîngîierea (II Corinteni 1, 3).
Toate neamurile sînt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dînsul (Psalm 102, 17).”
La finele Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop PETRU, însoțit de soborul preoților prezenți a săvîrșit tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea celor patru pericope evanghelice ale învierii, urmat de un Te Deum de mulțumire.
sursa http://episcopia-ungheni.md/