Actualitate

„Toţi se vor mântui, numai eu voi ajunge în iad!”

719

În viaţa Sfântului Antonie cel Mare întâlnim următorul episod.

Într-o seară, stătea în faţa colibei sale din deşert şi se ruga pentru mântuirea sufletului, pentru alungarea patimilor şi pentru dobândirea harului Sfântului Duh. La un moment dat, privind către cerul înstelat, i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deşert un alt ascet care să aibă o viaţă duhovnicească mai intensă decât mine, ca să merg lângă el şi să mă folosesc de îndrumarea lui?” Atunci, îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a spus: „Există în Alexandria un cizmar care are o viaţă duhovnicească mai bogată decât a ta şi de la care ai ce să înveţi!”

A doua zi, sfântul a mers în oraş şi l-a găsit pe cizmar. A început să-l întrebe despre viaţa lui. Acela, după multe ezitări, presat de rugăminţile ascetului, i-a spus:

– Trăiesc în această colibă sărăcăcioasă împreună cu soţia mea. Avem copii care s-au căsătorit şi au ajuns la casele lor şi de atunci eu şi soţia mea trăim ca frate şi soră, în curăţie şi în viaţă duhovnicească, nădăjduind că ne vom mântui. Tot ce câştig din slujba mea de cizmar împart în trei părţi. O parte o dau săracilor, o parte o dau bisericii şi restul, pentru nevoile noastre de zi cu zi.

Ascetul îl întrebă din nou: „Şi totuşi, ce altceva mai faci?”

Nimic altceva, doar că în fiecare seară ies pe veranda casei, privesc spre oraş şi spun în sinea mea: „Toţi se vor mântui, numai eu voi ajunge în iad!”

Atunci ascetul s-a luminat. Pentru o astfel de smerenie adâncă, cizmarul se ridicase duhovniceşte deasupra nevoinţelor sale din deşert.

Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, p. 98-99


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
465

Mă ascultă pe mine Dumnezeu?

Şi atunci mă gândeam – m-a încurajat foarte mult – , că Sfântul Macarie se ruga pentru Egipt şi se foloseau toţi de rugăciunile lui, şi ereticii (slujitorii idoleşti). Pentru toţi cetăţenii Egiptului s-a rugat. Să nu neglijaţi rugăciunea, zicând vorbe ca acestea: „Mă ascultă pe mine Dumnezeu?” Părinţilor! Fraţilor! Dacă tu, frate, cum te […]

Articole postate de același autor
1873

Celebrare duhovnicească a 45 de ani de slujire clericală și 30 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir

În Duminica a V-a după Cincizecime, în ziua cinstirii icoanei Maicii Domnului din oraşul Kazan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește 30 de ani de slujire arhierească și 45 de ani de slujire clericală.  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitroplitană din Chișinău a fost marcată de rugăciuni de bucurie şi […]