Dumnezeul nostru cel Viu, Căruia poţi să-I spui „Tu”

655

Duhul nostru petrece într-o stare de încântare plină de mulţumire când ni se descoperă Sfânta Taină ce depăşeşte mintea zidită: Dumnezeul cel Viu, Căruia poţi să-I spui „Tu”.

Măreţia Lui ne înfricoşează, smerenia Lui ne cutremură. Şi oricât ne-am înălţa noi, din răsputeri, în atragerea noastră către El, cu bucurie simţim procesul înălţării, dar în acelaşi timp El ne apare din ce în ce mai de ne-ajuns. Şi se întâmplă să ajungem la neputinţă, ne cuprinde o oarecare deznădejde, ne vedem gata a cădea ‒ şi dintr-odată El, total neaşteptat, este cu noi şi ne îmbrăţişează cu dragoste. Dumnezeu este uimitor de paradoxal. Sufletul este gata să-L întrebe: „Dar Tu unde ai fost când mie îmi era aşa de greu?”, însă, văzându-L cu sine, nu poate să-şi rostească întrebarea. Înţelesul părăsirii de către Dumnezeu este a ne arăta că nu suntem încă gata; că încă nu ne-am săvârşit călătoria până la capăt; că avem încă a trece prin nevoinţa unei mai mari deşertări; a bea până la fund paharul pe care El l-a băut (Matei 20, 22).

Şi astfel, într-o cucernică teamă şi în lumina nădejdii ce se întăreşte, sufletul se smereşte şi se adânceşte bucuria inimii pentru înmulţirea cunoaşterii căilor lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.

Din Arhimandrit Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, București, Editura Sophia, 2008, p. 38


Articole Asemănătoare
404

Să nu ne mândrim cu faptele bune

Vine cineva la mine, discutăm despre problema lui și găsim o soluție. Dacă spun: „Ce bine că am fost aici să pot ajuta!” ‒ Hei! Ce cădere! (adică, pentru mine). S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva! Pentru că Domnul spune: „Îi pot ridica pe fiii […]

Articole postate de același autor
735

A fi creştin înseamnă a învăţa să mori

Creştinismul nu este un stil de viaţă, ci o continuă pregătire pentru moarte. Evanghelia nu este un „ghid de bune practici” pentru cei care vor să trăiască mai bine, să-şi facă viaţa mai confortabilă. Dimpotrivă, învăţătura cuprinsă în Evanghelii este scandaloasă şi deloc în logica acestei lumi. Când un monah se retrage în pustie, nu o face […]