Actualitate

„Andrei, sunt Iisus“

9870

Ca să fii singur, ca să trăieşti izolarea în adâncul ei nu e nevoie astăzi să te refugiezi în pădure. Sau să pleci în deşert, ori să urci pe culmea vreunui munte pentru a te sihăstri acolo. Nu. E suficient să stai în oraş şi să nu ai prieteni sau rude în localitate. Cu cât mai mulţi sunt cei care trec pe lângă tine, fără să le ştii numele, fără să ştie dacă te doare ceva, cu atât mai mult simţi apăsarea solitudinii. Dar atunci când Dumnezeu e prezent în viaţa ta, singurătatea dispare şi devii parcă alt om.

În fiecare zi, la amiază, un tânăr venea la biserică, rămânea câteva minute şi apoi pleca. Purta o cămaşă în carouri, pantaloni moderni, aşa, ca toţii băieţii de vârsta lui. Avea în mână o pungă de hârtie cu sendvişuri pentru prânz. Puţin nedumerit, preotul bisericii l-a întrebat într-una din zile ce face acolo. Băiatul nu dădea impresia vreunui credincios ieşit din comun. Ba, din contră. Slujitorului Bisericii chiar îi încolţise în minte gândul că tânărul ar fi putut fi un răufăcător. Mă rog, a fost răspunsul dat preotului.

Dar cum poţi să te rogi aşa de repede? Nu stai decât câteva minute.

Ei bine… mă prezint în fiecare zi la prânz aici în biserică şi spun doar atât: „Iisuse, sunt Andrei“, şi apoi mă duc. Ştiu că rugăciunea mea este neînsemnată, dar sunt convins că El mă ascultă. La câteva zile după această discuţie, în urma unui accident la locul de muncă, tânărul a fost dus la spital, având câteva fracturi dureroase. Stătea într-o încăpere împreună cu alţi bolnavi. Prezenţa sa acolo a schimbat viaţa întregului pavilion. După câteva zile, salonul său a devenit loc de întâlnire pentru toţi pacienţii care stăteau la acelaşi etaj. Tineri şi bătrâni, bolnavii se adunau lângă patul său, iar el avea un surâs şi o vorbă de îmbărbătare pentru toţi. A venit să-l vadă şi parohul cu care se întâlnise la biserică. Acesta, însoţit de o infirmieră, s-a apropiat de băiat şi i-a spus: Mi s-a spus că eşti foarte îngândurat, dar cu toate astea, ştii să îi mângâi pe cei din jurul tău. Cum reuşeşti?

Tânărul i-a răspuns: Pot face astfel datorită cuiva care mă vizitează în fiecare zi, la amiază. Atunci infirmiera intră în vorbă şi spuse: Dar nu vine nimeni la amiază.

Ba da! Vine zi de zi, apare în uşa salonului şi îmi spune: „Andrei, sunt Iisus“ şi apoi pleacă. Datorită Lui zilele mele trec altfel.

Adaptare după o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, colecţia „Duhovnicul meu“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007

Articole Asemănătoare
151

Neputințele și rănile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor

Neputințele și rănile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor. Există duioșie și mare înțelegere în lacrimile Maicii Domnului și în sângele pătruns de cuie și suliță și spini al Mântuitorului pentru neputințele noastre. Nu vă mâhniți de nimic. Zâmbiți în ascunsul vostru, că neputințele și rănile voastre sunt cinstite […]

Articole postate de același autor
458

Nenaşterea de prunci şi comoditatea duc la suferinţe şi necazuri în viaţă

În general, viaţa ne oferă multe surprize. Legea compensaţiei există aici pe pământ şi dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinereţe îşi găsesc corespondenţa şi au repercusiuni la bătrâneţe. Am întâlnit un caz cu un creştin care avusese în viața sa o funcţie importantă, soţia sa de asemenea, şi s-au ferit toată viata […]