Doleanţele cele mai stringente ale monahilor exprimate în cadrul Adunării stareților și starețelor din cuprinsul Eparhiei Chișinăului

2559

Astăzi, 14 septembrie, la Reședința mitropolitană a avut loc întrunirea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri din cadrul Eparhiei Chişinăului.

La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacuviosul părinte Arhimandrit Siluan (Şalari), stareţ al sfintei mănăstiri Curchi, Exarh al Mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, Protopop de Orhei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, precum şi monahii și monahiile ce stăreţesc sfintele mănăstiri ale Eparhiei.

Adresându-se celor prezenţi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a făcut o analiză a vieţii monahale din ultima perioadă de timp, punctând cele mai importante evenimente care au marcat activitatea bisericească recentă în general şi cea mănăstirească, în particular.

În această ordine de idei, Mitropolitul Vladimir a apreciat înalt progresele înregistrate în domeniul organizării activităţilor monahale conform prevederilor bisericeşti, rezultatele lucrărilor de reparaţie şi restaurare din incinta câtorva aşezăminte monahale, dar, în acelaşi timp, a atras atenţia celor prezenţi asupra necesităţii unei dinamizări şi mai vizibile, în scopul implicării depline a sfintelor mănăstiri în viaţa eclesială şi respectiv socială, în limitele prevederilor canonice.

În continuare, Preacuviosul Arhimandrit Siluan (Şalari), vorbind din numele stareţilor şi stareţelor prezenţi la adunare, a prezentat Înaltpreasfinţitului Mitropolit doleanţele cele mai stringente ale monahilor din cadrul Eparhiei de Chişinău, precum şi perspectivele aplicării planurilor discutate.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
45

Slujitorii din Protopopiatele Ialoveni, Strășeni, Criuleni și Dubăsari convocați în Adunare la Reședința mitropolitană

În dimineaţa zilei de 16 septembrie, la Reședința mitropolitană s-au întrunit protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din Protopopiatele Ialoveni, Strășeni, Criuleni și Dubăsari. La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, precum şi monahii […]

Articole postate de același autor
5862

Să-l obişnuieşti pe copil spre bine

Dar tu, femeie, ai iarăşi o mai mare datorie decât bărbatul să-ţi creşti copiii şi să-i povăţuieşti spre fapte bune. Atunci când copilul tău se scoală repede din somn şi-ţi cere numaidecât pâine, să nu i-o dai, ci ia-l şi du-l la icoana lui Hristos şi spune-i: „Eu, copilul meu, n-am pâine, Hristosul nostru are. […]