La Ungheni a fost desfășurată Ziua Tânărului Voluntar ATOM

2646

 În data de 4 septembrie 2016, în orașul Ungheni,   s-a desfășurat cea mai importantă și mult așteptată activitate a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova a anului și anume ,, Ziua tânărului voluntar ATOM”, care a demarat cu binecuvântareaPreasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni și sub patronajul preotului Vadim Corostinschi, Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret și Președinte a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.
     Dimineața a început ca de obicei cu rugăciune. În incinta catedralei Sf.  Alexandru Nevski din Or. Ungheni unde  s-au adunat peste 500 de tineri care împreună cu preoți au participat la Sfânta Liturghie rostind rugăciuni spre slava lui Dumnezeu. La predică preotul Vadim a amintit despre darul, lucrarea și menirea fiecărui om în societate și posibilitatea tânărului de ași alege calea vieții, făcând corelație cu parabola talanți și a datornicului.     După slujbă toți tinerii au avut parte de o masă generoasă, care a oferit forțe pentru a trece la următoarea etapă și anume conferința desfășurată la Palatul de Cultură Ungheni, ce a avut ca temă centrală ,,Despre prietenie sau cum să nu călătorim singuri”.  Startul a fost dat de către corul de Preotese din cadrul Episcopiei noastre, dirijate de către Iozefina Vizitiu (Gajim), care a adus o notă de sensibilitate evenimentului. 
    

Merită a fi menționată și doamna Iulia Pancu – Șef Direcția Învățământ, Tineret și Sport, a Consiliului Raional Ungheni, dar și alți directori de licee  Primac Gheorghe – Director L.T”G.Asachi”, or. Ungheni, Covali Lidia - Director L.T.”V.Alecsandri”, or. Ungheni, Filipovici Lionora - Director L.T.”M.Eminescu”, or.Ungheni, Vrabie Zinaida - Director L.T.”I.Creangă”, or. Ungheni, Tatiana Lazăr - Specialist principal în problemele tineret şi sport Ungheni, Maria Buruiana - Director Educativ LT”G.Asachi”, or. Ungheni, care au fost medaliați pentru munca depusă și colaborarea eficientă dintre instituții pe care le conduc și Episcopia de Ungheni și Nisporeni.
    

Participanții la brain-ring dar și tinerii activi, au fost remunerați cu câte o icoana, o biblie și ziare, iar echipa raionului Călărași, fiind învingătoare, a luat cupa bine-meritată.
     Concursul a fost și o lecție pentru cei prezenți în sală, deoarece prin întrebările pregătite de către Președintele asociației preotul Vadim Corostinschi, dar și răspunsurile fixe oferite de către participanți, spectatorii și-au aprofundat cunoștințele în domeniul religiei.
     O plecăciune deosebită în fața Preasfințitului Petru Episcop de Ungheni și Nisporeni, care este sprijinul asociației și ne ajută și susține mereu, fiind nu doar sponsorul dar și sufletul asociației.
     Mulțumim tuturor raioanelor participante la activitate, deoarece ei au făcut această zi memorabilă și sperăm că am stârnit interesul tinerilor spre ași întări legătura cu Hristos și a participa la viitoarele proiecte ATOM.

     În calitate de îndrumător, la conferință, l-am avut pe preotul Bogdan Frăsilă din Iași, România. El a ținut o prelegere despre cine ar fi adevăratul nostru prieten, cum ar trebui să ni-l alegem și ce ar presupune o relație de prietenie. O informație de valoare ar fi faptul că atunci când tu ești gata să pui un prieten pe prim plan, uitând de propriile dorințe  și orgolii poți fi considerat un prieten adevărat, iar când găsești un asemenea persoană te poți considera cel mai bogat om.  După prelegere a urmat un dialog fructuos între tineri și preot, care a scos la iveală valorile unui adevărat creștin, dar și ispitele pe care le putem întâlni într-o  prietenie.

     Tinerii au rămas mulțumiți și satisfăcuți de răspunsurile sincere și amănunțite pe care le-au primit, de aceea putem afirma că acea conferință a fost o sămânță de înțelepciune, care  sperăm ca va da roade bogate.

     După o pauză de masă a urmat desemnarea noilor vicepreședinți din fiecare raion. Paula Nicuriuc - Ungheni, Maria Beschieru - Nisporeni, Ion Drapac – Călărași, Bogdan Slănină - Hîncești și Tudor Lapp – Chișinău, au fost desemnați cu legitimația care le atestă mandatul de lucru în calitate de vicepreședinte pentru anii 2016-2017, iar Pîrău Nicolae desemnat ca Președinte a Departamentului IT, iar Vatamanu Dumitru ca fotograf. Fiindcă familia ATOM crește a fost desemnat ca Prim-vicepreședinte ATOM – Roșca Dan.

      După ce am intonat imnul asociației și am derulat un scurt-metraj despre cum s-au odihnit tinerii ATOM la tabere de vara a început marea finală a concursului ,,Sânt tânăr și doresc să mă manifest intelectual”. În cadrul acestui concurs echipele cele mai bune din fiecare raion au demonstrat cunoștințe vaste în domeniu religios și au încins o atmosferă de competiție.

sursa atosmd.net


Articole Asemănătoare
2486

Activități pentru tineri și cu implicarea tinerilor, în perioada pascală, discutate de către ierarhii Bisericii

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a primit, astăzi, 11 aprilie, în audienţă pe Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, cu care a discutat mai multe aspecte ale vieţii eclesiale, inclusiv referitoare la pregătirile pentru Praznicului Învierii Domnului. În cadrul întrevederii, Episcopul de Ungheni și Nisporeni a adus la cunoștința Întâistătătorului despre organizarea a unui […]

Articole postate de același autor
4075

Să ne obişnuim să gândim fru­mos

Iubirea, spune Sfântul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Să ne obişnuim să gândim fru­mos, să ne obişnuim să alungăm gându­rile rele, să nu le credem. Şi atunci pu­tem deveni ucenici adevăraţi ai lui Hris­tos, pentru că El a zis: întru aceasta vor vedea oamenii că sunteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea […]