Actualitate

Seri duhovnicești în alt format – Acatistul Maicii Domnului ,,Portărița’’

4165

În seara zilei de miercuri, 24 februarie, programul Serilor Duhovnicești s-a derulat cu mici modificări. Tradiționalul Acatist al Sfântului Duh a fost înlocuit cu Acatistul Maicii Domnului de la mănăstirea Iviron (Sfântul Munte Athos), cunoscută sub numele Portărița, căci ziua de joi, 25 februarie este închinată cinstirii acestei icoane.

Printre numeroasele chipuri prin care s-a făcut cunoscută Maica Domnului, icoana respectivă este una dintre cele mai cinstite. În timpul predicii, părintele-paroh Octavian Moșin a amintit că printre cele mai vechi icoane păstrate în biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, este cea a Maicii Domnului Portărița. Ea este un dar adus de pe muntele Athos, fiind îndrăgită de enoriași, care au mărturisit despre puterea ei făcătoarea de minuni, fapt consemnat încă din perioada interbelică.

Părintele a explicat semnificația închinării la icoane, în contextul diferitor dispute în privința subiectului, apărute de-a lungul istoriei. Această cinstire trebuie înțeleasă drept o trecere de la chip la prototip. Creștinul nu se închină lemnului, ci persoanei reprezentate pe el. Astfel, biserica ortodoxă aduce adorație Domnului, preavenerare Maicii Domnului, venerare sfinților, admițând închinarea la sfintele moaște, icoane, simbolul crucii.

Bucură-te, Portariță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!


Articole Asemănătoare
4704

După două decenii în clasa a XII-a

Acum două decenii eram în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „B. P. Hasdeu” din or. Drochia. În data de 19 februarie, am avut fericita ocazie să-mi revăd liceul şi oamenii dragi ce mai activează în această instituţie. O deosebită plăcere am avut să-i întâlnesc pe domnii Scoferţa, Eşanu, dar şi pe dna director Rodica […]

Articole postate de același autor
2716

În pelerinaj la sfintele mănăstiri ale Moldovei

„Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ și locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu” (Părintele Teofil Părăian). Cu ajutorul bunului Dumnezeu și binecuvîntarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, marți, 10 aprilie și joi, 12 aprlie 2018, în săptămîna luminată, cînd toată suflarea […]