Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul începutului noului an de învăţământ

2849

Dragi elevi, studenți, profesori şi părinţi

Fiecare început și mai ales cel de an școlar, este încărcat de entuziasm și emoții pozitive, pentru că toți cei implicați în procesul de învățământ își doresc realizări cât mai rodnice și cât mai frumoase. Pentru atingerea acestui scop este nevoie doar de două lucruri – să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să ne orientăm eforturile intelectuale spre țeluri bineplăcute și utile.

Spre a arăta mai bine rolul școlii în viața creștinului, vom vorbi despre un moment foarte important din viața pământească a Mântuitorului Hristos (Lc 2,41-52) – Iisus avea doisprezece ani, părinţii Lui se duceau la Ierusalim în fiecare an de sărbătoarea Paştilor. L-au luat şi pe copilul Hristos. După ce au trecut zilele sărbătorii, pe când făceau calea întoarsă spre casă, după trei zile de mers, au observat că Iisus nu era cu ei. Speriaţi, se întorc la Ierusalim şi îl găsesc în templul Domnului, între cărturarii şi învăţaţii lui Israel, cărora le punea întrebări şi cărora le vorbea cu înţelepciune, încât toţi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui. La întrebarea mamei Sale, Maria, că de ce le-a făcut aceasta, Iisus i-a răspuns: „De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuia să fiu?”.

Exemplul de faţă este binevenit atât pentru învățăcei, precum și pentru profesori și părinți, pentru că Maria şi Iosif mergeau la templu; adică mergeau la locul unde se întâlneau cu Dumnezeu, unde se închinau şi unde aduceau jertfă. Ei au dus şi pe Isius pruncul. Şi voi, stimați părinţi, aveţi datoria morală de a-i apropia pe copii de Dumnezeu, prin Sfânta Biserică. Pentru că exemplul vostru este deosebit de important pentru tineri.

În continuare Hristos rămâne în templu, iar copiii în şcoli și universități. Acestea trebuie să fie locuri alese, unde, pe lângă dobândirea de cunoştinţe pentru cultura generală, se vor dobândi neapărat și cunoştinţe pentru formarea cetățenilor în devenire ca buni credincioşi şi oameni de nădejde ai Bisericii şi ai Neamului.

Atât elevii cât şi profesorii trebuie să fie deschişi şi să primească lumina cunoaşterii lui Hristos şi să persevereze în năzuința de a fi misionari dinamici ai Adevărului Evangheliei. Iată de ce este foarte important ca în tot ceea ce facem, să punem nu doar interes, pasiune şi seriozitate, ci şi conştiinţă şi credinţă care să ne îndrume spre dobândirea roadelor duhovniceşti.

Astfel, şcoala împreună cu maica ei, Biserica, cultivă modul de cunoaştere prin comuniune, de unire a inteligenţei cu iubirea, a ştiinţei cu spiritualitatea, a acţiunii cu sfinţenia vieţii.

În timp ce ştiinţa valorifică cunoaşterea creaţiei, a universului fizic şi social, credinţa religioasă cultivă relaţia cu Creatorul şi Mântuitorul lumii, oferind omului şi creaţiei semnificaţie şi valoare eternă.

Atât Biserica cât şi şcoala, sunt chemate să ofere elevilor și studenților nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens sau speranţă pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă. Împreună, Biserica şi şcoala trebuie să preţuiască, să formeze şi să ajute copiii şi tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive cu încredere şi iubire valorile credinţei şi ale culturii creştine, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), adică nimic folositor.

Dragii noștri,

Cu ocazia noului început de drum, îi felicităm şi îi binecuvântăm pe toţi cei ce se ostenesc, cu pricepere şi dăruire, în această lucrare de mare valoare care este învățământul.

Cu prilejul deschiderii anului şcolar 2016 – 2017, ne rugăm Mântuitorului Hristos care a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Matei 19, 14), ca să dăruiască profesorilor, elevilor, studenților și părinților sănătate şi putere de muncă pentru a trăi bucuria faptelor duse la bun sfârşit şi a împlinirilor ziditoare de suflet.

Și fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute ca prin eforturile noastre comune să contribuim la educarea societății de mâine în spiritul nobilelor valori civice și a Adevărului nemuritor al Credinței Ortodoxe. Amin!

Cu arhierești binecuvântări,

+ Vladimir,  Mitorpolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove


Articole Asemănătoare
6013

În Grecia Mitropoliților li se interzice să le mai vorbeasca elevilor în școală

În Grecia, Mitropolitului Nicolae de Messogia si Lavreotiki i s-a interzis să le mai vorbească elevilor in scoala. Mitropolitul Antim al Tesalonicului (foto) a povestit, in ultimele ore, cum, la ordinele Ministerului grec al Educației, Mitropolitului Nicolae i s-a interzis să vorbească cu elevii uneia dintre școlile din orașul Salonic. Informatia a fost publicata, de […]

Articole postate de același autor
4019

Postul trebuie să fie însoţit de lacrimile pocăinţei, de rugăciune şi de îndreptare

Viaţa omului este o cale. Cu toţii suntem chemaţi, îndemnaţi şi chiar ajutaţi de către Bunul Dumnezeu să urmăm calea cea dreaptă, care duce la creşterea noastră duhovnicească şi, în ultima instanţă, la mult râvnita mântuire. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea […]