Arta creştină a ridicat alte probleme şi anume să înfăţişeze caracterul de rugăciune, de jertfă, mila, aspiraţia către Dumnezeu, meditaţia despre împărăţia lui Dumnezeu – nevăzutul să-l facă văzut. Toate acestea au dat naştere unor forme aparte de reprezentare şi a simbolismului lor.
Icoana are scopul de a ne ajuta să ne concentrăm în timpul rugăciunii – ea nu trebuie să conţină nimic în plus, care să distragă atenţia de la însuşi chipul reprezentat, de la ideea duhovnicească, de la sensul biblic sau evenimentul bisericesc.
Ea ne ajută să păstrăm starea de rugăciune, să ne ridicăm cu mintea la Chipul cel dumnezeiesc, „căci noi ne închinăm nu chipului pictat, ci prin rugăciune ne înălţăm cu mintea la Chipul cel dumnezeiesc”, ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare. Această idee o întâlnim și la Cuviosul Ioan Damaschin şi alti părinţi şi nevoitori ai Bisericii. Caracterul neobişnuit al culorilor, abundenţa aurului, perspectiva inversă, care ne îndeamnă să ne deschidem sufletul în faţa veşniciei – toate acestea ne ridică de la pământesc la ceresc.
În vechime, icoanele erau pictate numai însoţite de rugăciune şi de post, cu binecuvântarea bătrânilor care aveau o viaţă îmbunătăţită şi sub îndrumarea lor. Există o rânduială de sfinţire a icoanelor. Ele se sfinţesc şi de la rugăciunile oamenilor, de aceea uneori auzim cum se spune despre o icoană că este „rugătoare”. Rugăciunea înaintea unei icoane făcătoare de minuni are o putere mare.
Abundenţa detaliilor împrăştie atenţia, iar realitatea dură şi genul reprezentării ne coboară spre o viaţă pământească, transformă icoana într-un tablou. Noi recunoaştem şi imaginile frumoase ale evenimentelor evanghelice şi portretele sfinţilor; ele sunt chiar necesare pentru o predică raţională, dar de puţine ori ne ajută să ne concentrăm la rugăciune.
Sărbătorind zilele de pomenire a icoanelor făcătoare de minuni, ne amintim în primul rând despre minunile şi ajutorul primite de la ele. Cunoaştem din propria noastră experienţă şi din cea a poporului că: „cinstirea chipului se ridică la cinstirea lui Dumnezeu”.
Le vom vorbi copiilor mici despre conţinutul şi sensul icoanei ortodoxe, iar ei vor învăţa să vadă frumuseţea icoanelor, să simtă sfinţenia lor, să vadă în ele un ajutor în nevoinţa rugăciunii. Copii au nevoie în primul rând de ajutorul icoanelor pentru a săvârşi rugăciunea.
Copiilor mai mari le vom prezenta icoana ca pe o rugăciune, ei se vor familiariza cu simbolistica ei şi cu soarta celor mai renumite icoane făcătoare de minuni ruseşti, care se păstrează nu doar în biserici şi muzee, ci şi în casele multor credincioşi. De ele, în chip minunat, se leagă soarta unor generaţii întregi. Aceste informaţii trebuie transmise din generaţie în generaţie.
Din Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 123-124
