Cel puțin 14 oameni au murit. Două localități s-au transformat în grămezi de moloz, oamenii sunt prinși sub dărâmături. Străzi, poduri și spitale sunt prăbușite. Accesul este îngreunat.
Cutremurul a avut la ora 03.36 ora locală, în regiunea Perugia, la o adâncime de numai 10 kilometri. În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit presei din peninsulă. Primarul oraşului Amatrice a declarat pentru un post de radio că oraşul a fost distrus.
Până la această oră sunt cel puţin 2 morţi, seismul fiind urmat de alte replici puternice
Autorităţile italiene au anunţat că localitatea Amatrice a fost puternic zguduită, miercuri dimineaţă, de un seism cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, iar mai multe persoane sunt blocate sub dărâmături. Momentan nu există informaţii cu privire la numărul persoanelor rănite, informează Reuters.
"Drumurile spre şi din localitatea noastră sunt blocate. Jumătate din oraş a dispărut. Sunt oameni sub dărâmături... A fost o alunecare de teren şi un pod s-a prăbuşit", a declarat primarul Amatrice, Sergio Pirozzi.
Agenţia pentru Protecţie Civilă a anunţat că seismul a fost grav şi există relatări cu privire la daunele provocate. Între timp, un refugiat din munţii Gran Sasso a susţinut că o bucată mare dintr-o piatră s-a prăbuşit în timpul cutremurului.
Localitatea Amatrice este situată în partea centrală a peninsulei italiene, în zona montană a Apeninilor.