Marea Britanie: Mănăstirea înfiinţată de părintele Sofronie Saharov are un nou stareţ

1868

Părintele Peter Vryzas este noul stareţ al mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights – Marea Britanie, informează Orthochristian.  

Părintele Peter este născut în anul 1977. S-a alăturat obştii monahale în 2002, la vârsta de 25 de ani. Este ucenic al părintelui Zacharia Zacharou.

Tema tezei sale de doctorat este legată de personalitatea părintelui Sofronie Saharov.

Noul stareţ îi urmează la conducerea mănăstirii arhimandritului Kirill care s-a retras din cauza vârstei înaintate.

Mănăstirea a fost ctitorită de părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, în anul 1958.

În 1965, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a trecut sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, devenind mănăstire patriarhală; mai târziu, ea va primi şi titlul de stavropighie.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
3153

Invitație la Sf. Liturghie cu prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa)

Marți, 11 iulie 2017, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca va fi cinstită o icoană atât de scumpă și dragă sorocenilor – Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa). În ziua celebrării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, împreună cu un sobor preoțesc, va oficia Sfânta […]