Păinte, despre teatre sau spectacole, evident că monahii n-au ce căuta acolo, dar mirenii?
Depinde despre ce-i vorba. Sunt lucruri pe care poţi să le asculţi sau să le vezi fără a avea consecinţe negative. La Timişoara, când eram, eu mergeam la teatru, dar acuma, de când sunt călugăr, nu am mai fost, pentru că nu mi se mai şede; dar nu sunt împotriva lucrurilor bune. Noi nu trebuie să ocolim lucrurile în sine; de exemplu, nu mă duc la teatru pentru că acolo e teatru, cum nu mă duc eu la bar.
Mi-a spus unul că-l are pe dracu’ în stomac, că-l simte cum umblă, cum nu ştiu ce... Eu i-am spus că ăla nu-i dracu’. Şi-a venit după aceea la spovedit la mine şi mi-a spus că s-a dus la un spectacol cu femei goale. Atunci i-am zis: „Măi, să ştii că îl ai pe dracu’ în cap, nu în stomac!”. Adică sunt lucruri care pot fi evitate din start, şi sunt lucruri care pot fi folosite fără nici un fel de îndoială.
Nu-i un păcat în sine să mergem la teatru?
Nu e. Poţi să te duci la toate piesele despre care ştii că sunt bune, poţi să te duci la Operă, la cinematograf, la filme cuviincioase, poţi să te uiţi la televizor la tot ce-i ziditor, la tot ce-i frumos. Noi nu suntem exclusivişti. Te poţi folosi de toate lucrurile bune şi frumoase pe care le-a dat Dumnezeu. Dacă nu vrei tu să te duci la teatru, poţi să nu te duci, nu te obligă nimeni, dar să ştii că ocoleşti o sursă de cultură şi nu numai de cultură, chiar de înnobilare.
Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 163-164
