Duminica a VI-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

32

În dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a primit din mâinile Întâistătătorului icoana Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor), cu o părticică din moaștele acestuia.

Sfințenia a fost primită cu multă evlavie de soborul de preoți și diaconi, precum și a numeroșilor credincioși, care au pășit pragul Catedralei  spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).

Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.

La Sfânta Liturghie s-au rugat peste o sută de veterani marinari, îmbrăcaţi în uniformele de altă dată, care s-au adunat în scuarul din fața Catedralei, aşa cum o fac an de an, în ultima duminică a lunii iulie.

După săvârșirea serviciului divin, Vlădica Vladimir, care între anii 1970-1973 şi-a satisfăcut serviciul militar în termen la Flota Mării Negre, a salutat prezența veteranilor marinari și a pozat împreună cu ei pe scările Catedralei.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3011

Liturghie praznicală la Catedrala Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”

În ziua pomenirii Sf. Binecredinciosului Cneaz Vladimir, Întocmai cu Apostolii, încreştinătorul Rusiei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană din Capitală. În această zi semnificativă pentru Mitropolitul țării – celebrarea ocrotitorului ceresc, alături de Înaltpreasfinția Sa s-au rugat ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Anatolie, Episcop […]

Articole postate de același autor
6098

O rugăciune a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul […]