Cum să te comporţi cu cineva care minte și care te acuză că nu ai încredere în el?
Păi, cred şi eu. Proiectează pe tine. Să-i spui asta cu proiecţia. Să nu-i spui: „Eşti mincinos!”, că se va apăra. Să nu judeci. E ceva atât de greu pentru mintea omenească. Omul te minte, şi atunci tu să nu-l judeci. Să zici: „Doamne, miluieşte-l!”. Are un motiv pentru care minte, îi e frică, îi e ruşine. Aşa a fost învăţat.
Şi acceptă ce spune, fără să îl crezi, fără să-l judeci şi fără să-i spui nimic. Doar roagă-te. „Doamne miluieşte-l Tu, spune-i Tu, fă-l (fă-o) Tu să înţeleagă că nu e adevărat ce spune.” Dar încearcă să faci asta fără nici un cuvânt, şi într-o săptămână totul se schimbă.
Nu te mai apăra, şi dacă nu se schimbă într-o săptămână, în două săptămâni de rugăciune lăuntrică şi de binecuvântare, atunci discutaţi despre asta: „Uite, asta e o neputinţă, e o boală a ta, proiectezi pe mine lucrul ăsta, şi, dacă nu conştientizezi că e o suferinţă şi nu vrei să te vindeci, ne despărţim”.
N-ai să poţi să fii fericit sau fericită cu un mincinos. Şi atunci trebuie să fugi. Nu există altă soluţie. Aşadar: mai întâi încearcă rugăciunea, după aceea discuţia şi apoi părăsirea. Învăţaţi să fugiţi de pericole, nu vă lăsaţi prinşi în capcane din astea care duc la nefericiri şi mai mari. Singurătatea este un dar. E minunat să fii singur, decât să fii torturat într-o relaţie sau într-o căsnicie în care celălalt nu vrea să lupte pentru mântuire, sau măcar să respecte lupta ta.
Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 177-178
