Cereți și vi se va da!

406

,,Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”, a grăit Domnul, ba încă a și a întărit: ,,Adevărat, adevărat zic vouă”.

Ce rușine pentru noi că nu știm să ne folosim de această nemincinoasă făgăduință! Și bine-ar fi să fie numai asupra noastră rușinea; dar se aruncă o umbră asupra făgăduinței înseși, ca și cum ea ar fi prea mare și de neâmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi și în primul rând pentru faptul că nu ne știm robi credincioși ai lui Hristos, și conștiința nu ne îngăduie să așteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu.

Pe deasupra, dacă se și apropie câteodată cineva să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit: pomenește acel lucru în treacăt, o dată de două ori în rugăciunea sa, și se lasă, iar apoi  își spune: ,,Dumnezeu nu aude”. Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fii stăruitor și neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până și pe judecătorul cel lipsit de inimă, bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea.

Adevărații rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile; și apoi cer nu o zi, nici două, ci luni și ani; drept aceea și primesc. Acestora să le fiți următori, de vreți să aveți spor la rugăciune.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, Buc. 1999


Articole Asemănătoare
258

Mitropolitul Ierotheos Vlachos: „Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu te las să pleci!”?

Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsă tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe […]

Articole postate de același autor
1499

Întâistătătorul BOM s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei mitropolitane din Chișinău, în Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt

În Duminica a XXII-a după Cincizecime, 17 noiembrie 2019, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Întâistătător al BOM, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul arhieresc mixt al Catedralei mitropolitane, condus de Dna Angela Angheni. Alături de Întâistătător au înălțat […]