Actualitate

Pentru cei care vor să ştie dacă se potrivesc

718

Pentru cei care vor să ştie dacă “se potrivesc”: NU VĂ POTRIVIŢI! Doar Duhul Sfânt poate potrivi oamenii.

Am citit undeva că numai Duhul Sfânt face ca două persoane să se înţeleagă, numai Duhul Sfânt poate ţine legătura dragostei între persoane.

Restul e… nimicul creaturii şi nimicul omenesc care nu valorează… nimic. Adică nu contează deloc dacă “ne potrivim” acum, câteva săptămâni sau luni. Noi nu suntem egali nici cu noi înşine, ne schimbăm de la o zi la alta. Cum am vrea să ştim dacă cel de lângă noi va mai fi la fel ca acum peste câteva luni sau un an? Cu siguranţă noi vom fi alţii şi el/ea va fi altul/alta.

Dacă ne potrivim acum, astăzi, cine ne poate garanta că ne vom potrivi la fel şi mâine sau toată viaţa?

O relaţie nu merge de la sine. Trebuie să lucrezi asupra ta şi asupra celuilalt şi asupra relaţiei, trebuie să îngrijeşti dragostea ca pe o floare, să îi schimbi pământul, să îi rupi frunzele uscate şi să o uzi la timp cu apă suficientă.

Şi mai am o credinţă: dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, nu te interesează dacă te potriveşti, pentru că de obicei nimeni nu se potriveşte cu nimeni, de aceea în slujba Cununiei preoţii se roagă pentru buna înţelegere sufletească şi trupească.

Părintele Arsenie Papacioc a scris foarte frumos despre căsătorie că nu ştii ce anume te atrage la o fată sau la un băiat, e taina lui Dumnezeu, pentru că omul e o persoana şi persoana e taina. Niciodată nu l vei cunoaşte îndeajuns pe celalalt, toată viaţa ti se va mai descoperi câte ceva, ceva nou care să te bucure, dacă va fi Duhul Sfânt între voi. Asta pentru că omul e o taină şi Dumnezeu respectă taina omului. De ce oamenii nu respectă taina semenilor lor şi vor să distrugă taina, încercând să se cunoască? Cunoaşterea nu are sfârşit decât în împărăţia lui Dumnezeu, dacă e Duhul Sfânt între noi.

Eu nu mă potrivesc nici cu mine, de la o zi la alta, darămite să mă potrivesc cu altă persoană?

POTRIVIREA E IMPOSIBILĂ OMENEŞTE, fiecare are neputinţele lui, iar dacă îl iubeşti pe celălalt, astea nu mai contează. DOAR DUHUL SFÂNT NE AJUTĂ SĂ NE POTRIVIM!

Apoi cum zicea Maica Siluana într-o conferinţa, după săptămâna oarbă şi luna de miere, începe anul de fiere, în care abia atunci începi să-l descoperi pe celălalt cu adevărat, pentru că în săptămâna oarbă nu se vedea bine. Toate relaţiile sunt numai miere la început, dar când începi să vezi neputinţele celuilalt, dai înapoi. Şi o iei de la început cu altul/alta, şi vei descoperi alte neputinţe. Dar harul Duhului Sfânt de la Cununie ne ajută să ducem şi neputinţele celuilalt.

Orice “potrivire” fără Duhul Sfânt şi fără harul Sfintei Cununii este înşelătoare.

sursa http://tainacasatoriei.wordpress.com/


Articole Asemănătoare
351

Predica la duminica înfricoşătoarei judecăţi (a lăsatului sec de carne)

“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40) Dreptmăritori creştini, Cred că nu v-aţi întrebat niciodată de ce răspunsul dat tânărului bogat din Evanghelie – care-L întrebase ce să facă pentru a moşteni viaţa de veci – Mântuitorul Hristos, făcând referire la Decalog, a […]

Articole postate de același autor
2569

Taina Sf. Maslu de Sf. Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginți

Pe data de 27 iulie / 9 august, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este chemat în rugaciuni de către preoţii Bisericii la Taina Sfântului Maslu şi la Sfinţirea Apei, împreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de […]