Cel mai frumos dar pe care Îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă…

736

Despre Dumnezeu nimeni nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi, când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi, sfinţii. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Cel mai frumos dar pe care Îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii, asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. Îl avem noi mai demult, dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi.

Dreptatea lui Dumnezeu, deşi cu milă, plăteşte fapta. Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul pentru cei ce-L caută. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Este de neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor.

Din Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 82


Articole postate de același autor
2639

Picături de cîntec în lumina Învierii la Limbenii Vechi

Imediat după ce slujba Învierii a luat sfîrşit, enoriaşii din satul Limbenii Vechi r. Glodeni au trăit o surpriză plăcută, anume un mic concert cu temă pascală. Melodiile emoţionante au sensibilizat sufletele oamenilor pînă la lacrimi adăugînd solemnitate şi spirit sacru sărbătorii sărbătorilor. Creştinii n-au întîrziat cu mulţumirile şi au mărturisit că asemenea măsuri nu […]