Actualitate

Un adolescent sirian trăiește zilnic un adevărat calvar provocat de Daesh

3910

În prezent, orașul sirina Al-Hol numai este sub influența jihadiștilor Daech deja de câteva luni, dar urmele lăsate de grupul terrorist încă sunt vizibile. Asta se vede și pe corpul lui  Bachar Qassem, un tânăr adolescent de 16 ani. Mâna sa a fost ruptă de jihadiști, iar el fiind acuzat de furt.

« Un membru al grupului El m-a acuzat că aș fi furat un telefon mobil. Iar atunci când am negat că am furat telefonul, ei m-au bătut într-atât, încât până la urmă am și recunoscut, chiar de nu l-am furat. M-au drogat și când m-am trezit la spital, aveam mâna dreaptă amputată» relatează Bachar Qassem, aratând bucata de mână ascunsă sub bandaj.

Calvarul nu se oprește aici. În timpul șederii sale la închisoare, Bachar Qassem a fost forțat să asiste la decapitarea unui om, reținut pentru că avea în telefonul său cântece interzise.

«  Sângele a curs din trupul său aproximativ două ore» își amintește adolescentul, care mai susține că jihadiștii făceau propagandă întruna : « Aceștia ne ziceau : Voi trebuie să susțineți El, (...) voi trebuie să decapitați păgânii, iar dacă veți lupta veți dobândi raiul».

Acum că grupul terorist a părăsit orașul, infernul s-a termint. Astăzi, Bachar Qassem se simte  « incomplet» : « aș fi preferat decapitarea. Nu pot scrie cu mâna stângă, la ce bun să mai merg la ore ?  »  Așadar, adolescentul a părăsit școala ca să lucreze la piață și să-și ajute familia. «  Acum nu mă pot ajuta măcar pe mine însumi»  spune Bachar cu regrete.

 

Sursa: http://www.lunion.fr

traducere Victoria Botnari


Articole Asemănătoare
4049

Cum arată Pokemon Go în Siria: copiii care speră ca lumea să îi salveze

Imagini cu mai mulţi copii din Siria care arată fotografii cu Pokémon, într-un apel ca oamenii să vină şi să îi salveze, au fost distribuite de The Revolutionary Forces of Syria Media Office pe reţelele sociale, pentru a aminti lumii de criza din această ţară, informează The Telegraph. Unul dintre mesajele ţinute de copii, scris […]

Articole postate de același autor
527

Dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos

Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul […]