Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Vavilonului, pedepsiţi pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere. Omul are acest apărător care se identifică cu toată povara vieţii, că de aceea Dumnezeu dă îngerul păzitor. Nu-l dă pentru cine ştie ce calcule, socoteli, adică să fie complice omului, să avem noi în viaţa noastră dezordonată un păzitor care, orice am face, să ne scoată la liman. Nu! Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul se depărtează, diavolul vine şi câştigă fără luptă.
Când vine monahul la călugărie şi-l întreabă stareţul: De ce-ai venit frate? Doreşti viaţa duhovnicească de bună voie? Da. Dar să ştii că aici vei avea încercări grele, umilinţe, smerenie, fel de fel de lucruri care nu-ţi vor fi pe plac. Numai lucrurile care nu-ţi plac la prima vedere îţi întăresc sufletul şi răbdarea, te pregătesc pentru o viaţă de ales…
Din Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin şi morala unei vieţi câştigate, Editura Credinţa Strămoşească, pp. 158-159
