Actualitate

Angela Levința, șeful cabinetului metodic din cadrul Mitropoliei Cișinăului și a Întregii Moldove: „Devine imperios necesar ca Şcoala să conlucreze cu diverşi parteneri comunitari”

102

Școala, instituție a cunoașterii și a luminii, alături de Biserica strămoșească, contribuie la educarea integrală a omului, la aprofundarea principiilor fundamentale ale umanității, înscrise de Dumnezeu în sufletul fiecărui copil, precum binele, adevărul și frumosul.

Activitățile desfășurate în parteneriat de către Biserică și Școală aduc tinerilor cunoaștere, înțelegere și educație creștină.

Una dintre cele mai importante probleme ale Direcției metodice este formarea profesorilor pentru disciplina Religie. Astăzi, în calitate de profesori îi avem în mare parte pe preoți, însă există și profesori laici de diverse discipline care, în multe cazuri, se descurcă uimitor de bine.

Pentru această categorie de specialiști, actualmente, se lucrează la programe de recalificare, datorită cărora aceștia se vor încadra din ce în ce mai ușor în predarea Religiei. În acest sens, Mitropolia Moldovei colaborează  cu Institutul de Științe ale Educației și există deja un proiect de program care sperăm să deruleze în următorul an școlar.

 O altă problemă de care se preocupă Direcția metodică este și formarea continuă a profesorilor de Religie, care se manifestă prin organizarea stagiilor de formare în cadrul Institutului de Științe ale Educației. În ultimii doi ani, prin aceste formări au trecut peste o sută de profesori de religie, majoritatea dintre aceștia fiind licențiați în teologie.

Un aspect foarte important în activitatea Direcției metodice ține de organizarea Seminarului Metodologic Republican ,,Școala și Biserica: parteneriat pentru educație'', anul acesta fiind la cea de-a V-a ediție, cu genericul „Valori în acțiune: tinerii în Școală, Biserică și Comunitate”. Acest Seminar constituie o etapă de pregătire pentru anul şcolar, creînd oportunităţi pentru organizarea activităţilor extracurriculare şi predarea disciplinei Religie în instituţiile de învăţămînt preuniversitar.

Seminarul s-a desfășurat pe 19-20 mai în incinta LT „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, raionul Căușeni și și-a propus să accentueze rolul Școlii și al Bisericii ca principali factori de cultură și educație în comunitate și să promoveze bunele practici în domeniul educației moral-religioase. Viața duhovnicească din satul Sălcuța este asigurată de colaborarea strânsă dintre biserică, liceu și enoriași, astfel încât, deja de 20 de ani, religia este predată în toate clasele, avînd statut obligatoriu. Realizările bogate ale comunității creștine din s. Sălcuța se datorează efortului preoților, profesorilor și al copiilor. Este o Biserică vie, în care fiecare este parte integrantă a unui corp comun, unde se știe că numai împreună se poate ajunge mai ușor către un scop, către împăcare și către Dumnezeu.

Anul acesta, participanții la seminar au constatat că „este fericită școala și e fericită vremea când domină atmosfera duhovnicească, deoarece educația se face cu mai multă ușurință”.

 

                                                                                Maria Rujină-Cucută pentru Altarul Credinței


Articole Asemănătoare
301

Despre obiceiul unor mireni de a căuta stareţi văzători cu duhul

Odată m-am întâlnit cu un cunoscut pe care nu-l mai văzusem demult şi a început el să-mi povestească tot felul de istorii duhovniceşti, de nelinişti şi ispite care îl încearcă. Mi-a zis că se duce des pe la părinţi duhovniceşti din România şi ca unul din ei este duhovnicul lui. Pe urmă îmi zice că […]

Articole postate de același autor
6091

Medicul Eva Gudumac: „Cu vremea am înţeles de ce trebuie să fim aidoma copiilor”

Numele doamnei academician Eva Gudumac este unul de referinţă în chirurgia pediatrică. Mulţi o consideră drept mamă atât pe calea profesională, cât şi pentru copiii cărora le-a dat viaţă. Fiind la un frumos popas aniversar, i-am solicitat un interviu pentru publicaţia noastră. – Distinsă doamnă, nu v-aţi gândit vreo dată la legătura dintre prenumele Dvs., […]