Un băiețel cam răsfățat își bătea joc de o bătrânică gârbovă care trăia lângă școală. „Uitați-vă la ea parcă-i semnul întrebării”, – zicea el când o vedea. Alți copiii o compătimeau pe bătrânică, ajutându-i pe rând să aducă apă și lemne de foc.
Dar într-o zi s-a întâmplat o nenorocire. Niște muncitori din sat au reparat fântâna, care se afla între școală și ograda bătrânei, Lucrătorii au lăsat fântâna neacoperită și s-au dus să aducă ciment. Băiețelul răutăcios fugea pe alături de fântână și, călcând pe margine, s-a prăvălit în ea. Deși fântâna era adâncă, în ea era puțină apă. S-au adunat repede oamenii și l-au scos pe nenorocit repede din fântână, ducându-l în casă la bătrânică. Aceea l-a spălat, i-a bandajat rănile și l-a învelit cu o plapumă să se încălzească. Apoi a venit „ambulanța” și băiatul a fost internat în spital, unde a trebuit să petreacă mai multe zile.
S-a dovedit că își vătămase coloana vertebrală: nu mai putea să meargă drept, ci mergea puțin încovoiat.
În schimb băiatul și-a corectat purtarea, a devenit foarte liniștit, gânditor și respectuos. Spatele lui însă, așa și nu s-a mai îndrepat.
„Nu râde niciodată de nenorocirea altuia!”
Pr. Alexandru Iamandii
Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.57-58
