Actualitate

Duminica a IV-a după Paști la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM

2683

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 22 mai 2016, în Duminica a IV-a după Paști, cea a Slăbănogului, zi care a coincis cu sărbătoarea „Mutării moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae”. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

După citirea pericopei evanghelice, despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, părintele Octavian a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură.

Părintele a menționat în predica sa că „Probabil, oamenii de astăzi n-ar aştepta, nu ar fi în stare să rabde o suferință atât de lungă, căci astăzi majoritatea dintre noi trecând prin boli și sufernțe, o fac adesea văicărându-se şi scufundându-se într-o profundă deznădejde. Doar credinţa, nădejdea şi dragostea îl fac pe om apt să spargă gheţarii vieţii, să treacă munţii încercărilor şi să iubească viaţa ca dar dumnezeiesc.” La cultivrea virtuților răbdării, smereniei, dragostei și a credinței i-a îndemnat părintele și pe cei prezenți.

Părintele le-a vorbit de asemenea celor prezenți despre viața Sfântului Nicolae, menționând că Sfântul Ierarh Nicolae este un model de milostenie și smerenie. Este un sfânt care a fost și rămâne grabnic ajutător și mijlocitor pentru noi toți către Dumnezeu, și care este cinstit cu multă evlavie în întreaga lume creștină. Sfântul Nicolae este mereu aproape de cei aflați în necazuri, scârbe, suferință, boală și în pimejdii, dăruind binecuvîntare și ajutor tuturor celor care-l cer cu credință.

La final părintele i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Nicolae cu prilejul sărbătoririi sfântului ocrotitor.


Articole Asemănătoare
12

Valoarea şi însemnătatea pomenirii la proscomidie

Un oarecare preot evlavios, contemporan cu Sfântul Vasilie cel Mare, datorită unor împrejurări a intrat la datorii, iar aceste datorii se măreau odată cu trecerea timpului și creditorii îl deranjau mereu pentru datoria sa. Acesta l-a făcut să meargă și să ceară ajutor de la un oarecare negustor, cunoscut al său, care împlinindu-i cererea i-a […]

Articole postate de același autor
373

„Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!”

Să nu pierdeţi nădejdea mântuirii voi, cei care trăiţi după lege cu femei şi educaţi copii, şi să nu căutaţi să vă despărţiţi de ele împotriva poruncii dumnezeiescului Pavel, care spune: „Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!” (I Corinteni 7, 27), căci „cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat; iar pre curvari şi pre preacurvari va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, […]