Actualitate

Pe fondul unor grave persecuții și discriminări, numărul creștinilor crește cu 30 milioane pe an

1561

Numărul creștinilor se mărește cu o rată anuală de 1,18% adică aproximativ 30 de milioane de credincioși, constată Centrul pentru studiul creștinismului mondial de la Seminarul Teologic Gordon Conwell din Hamilton, Massachusetts, SUA.

Paradoxal, creșterea are loc pe fondul a grave persecuții și discriminări îndreptate spre creștini.

Unul din șapte creștini, adică peste 360 de milioane de persoane, se confruntă cu niveluri crescute de persecuție și discriminare, semnalează organizația Open Doors.

Open Doors realizează anual topul celor 50 de state în care creștinii sunt cel mai grav persecutați. Raportul publicat în septembrie este intitulat Closed Doors pentru a atrage atenția că Statele Unite, prin politicile privind imigrarea, închid ușile creștinilor refugiați din țările în care sunt persecutați.

Mai mult de 108 milioane de creștini sunt victime ale strămutării forțate. Patruzeci la sută dintre ei sunt copii, iar 76 la sută provin din țări cu venituri mici și mijlocii.

Creștinii se confruntă cu unele dintre cele mai grave persecuții în țările conduse de regimuri autoritare precum: Coreea de Nord, Iran, Myanmar, China și Eritreea.

Statisticile Open Doors relevă uciderea a 5.621 de creștini, atacarea a 2.110 lăcașuri de cult și privarea de libertate a altor 4.542 de credincioși, în anul 2022.

Un nou raport Open Doors va fi publicat în ianuarie 2024.

Deși numărul creștinilor are o sporire semnificativă, potrivit studiilor citate, islamul are o extindere și mai mare, cu o rată anuală de aproximativ 1,87 %.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1626

Preasfințitul Episcop PETRU a oficiat Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

Pe 9 august 2020, în duminica a 9-a după Rusalii şi de pomenirea Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor de boli, Pantelimon, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. Alături de Arhiereu au coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei Episcopale. După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul, a […]